Zilele trecute a avut loc la Aeroclubul Teritorial „Traian Vuia“ primul zbor din acest an. Fericiţi că au scăpat de multitudinea de documente care trebuie înfăptuită mai nou, instructorii aeroclubului împreună cu comandantul lor, Vasile Haţegan, au dat scaunul biroului pe cel al planorului sau al avionului uşor şi pe coardele paraşutei.

Curioşi fiind cum decurge un zbor obişnuit la Aeroclubul „Traian Vuia“, ne-am deplasat până la Aeroportul Arad, avându-l ca gazdă pe comandantul bazei, Vasile Haţegan. Ajungând la faţa locului şi cunoscându-i pe cei din jur, nu am putut să nu remarcăm setea lor de a ajunge cât mai repede în înaltul cerului. Trebuie să recunoaştem că această dorinţă a lor ne este foarte repede insuflată. O boală nobilă, care se transmite „pe calea aerului“ şi fără de care angajaţii de aici nu cred că ar putea trăi.

Maestru al zborului

Un om foarte bolnav... după zbor este Laurenţiu Petrişor. În aprilie a primit carnet de maestru al zborului, ca urmare a 40 de ani în lumea sportului. Este instructor de paraşutism, iar prin mâna lui au trecut mii de elevi pe care i-a învăţat să zboare. „Paraşutismul, aviaţia în general, este poate cel mai frumos sport care poate fi practicat de cineva. Nu se poate compara cu nici un alt sport. O fi fotbalul sportul rege, dar paraşutismul, planorismul este cu mult deasupra“, spune încântat maestrul. Unul dintre ucenicii săi, de care este foarte mândru este Dorin Dascălu. Are doar 20 de ani, face paraşutism de patru ani cu L. Petrişor şi este deja multiplu campion naţional. Ceea ce l-a împins spre acest sport este căutarea de ceva nou, ceva mai special. În mod deosebit, căutarea de senzaţii tari. „Atunci când eşti acolo sus nu poţi să nu ai emoţii. Trebuie să ai şi puţină frică. Asta te motivează şi îţi transmite emoţia. Este o trăire pe care nu o poţi descrie“, ne spune tânărul, care înainte de a-şi lua paraşuta, ţine neapărat să ne precizeze: „Doresc să le mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru colegii mei de la „Blue Sky“ Arad, instructorilor Laurenţiu Petrişor şi Viorel Bodo“. După care aleargă în avionul pilotat de comandantul Vasile Haţegan, pentru a-şi da drumul cu paraşuta de la 1.200 de metri altitudine.

Cel mai în vârstă paraşutist

Alături de cei doi paraşutişti, avem onoarea de a-l întâlni pe Vasile Stan, care este cel mai în vârstă paraşutist din ţară. Din 1968 sare cu paraşuta şi are la activ peste 5.000 de salturi. Motivul pentru care şi-a ales această îndeletnicire ni-l explică chiar el: „Am vrut să plutesc mai mult decât ceilalţi de pe pământ. Să fiu mai mult în nori“.

Cel mai bun aeroclub din ţară

Revenind pe pământ, am stat de vorbă şi cu Stelian Cojocaru, care este directorul Operaţiuni Zbor pe toată ţara. Aflăm de la el faptul că aeroclubul arădean este cel mai vechi din ţară, având rădăcini încă de pe vremea Imperialismului Austriac. „Ca rezultate, este de departe cel mai bun aeroclub din ţară atât la paraşutism cât mai ales în ceea ce priveşte planorismul. Ar trebui totuşi ca autorităţile locale să mai întoarcă privirea şi spre acest sport şi să îi ajute cu mutarea bazei la Şiria. Locaţia ar fi excelentă pentru efectuarea evenimentelor“, spune Cojocaru.

Zborul

Văzându-i pe ceilalţi cum zboară, nu se poate să nu te încerce un sentiment de invidie că nu eşti şi tu acolo sus, alături de cei care sfidează legea gravitaţiei. Încărcat cu mult tupeu, poate mai mult decât puteam duce, mă hotărăsc să urc în avionul uşor, cu o capacitate de patru locuri. Mă leg bine cu centura, se închid uşile şi pornim. În avion nu se mai află decât pilotul, Mariana Vlădescu, singura femeie instructor de planor din ţară. Sentimentele care te încearcă după decolarea avionului nu pot fi descrise. Fericirea priveliştii este îmbinată cu teama prăbuşirii. Emoţiile sunt atât de înalte încât nu pot fi comparate cu nicio altă stare de pe pământ. Viaţa ta depinde acum de cel care pilotează avionul. Singura mea linişte că totul decurge bine, este să o privesc pe femeia care pilotează avionul. Faţa ei senină îmi spune că totul e bine. La un moment dat mă uitam la faţa ei mai mult decât mă uitam la peisaj. Niciodată nu am avut o mai mare încredere în vreo femeie ca atunci. Pentru moment aveam o a doua mamă, pe care o cunoşteam de doar câteva minute. Sentimentul de încredere a fost uluitor.

Aterizarea

Dacă reuşeşti să faci abstracţie de faptul că te afli într-un avion şi că eşti pur şi simplu în cer, totul devine de vis. Nici nu simţi cum timpul a trecut şi te afli din nou pe pământ. Abia aici realizezi cât de frumoasă a fost experienţa unui zbor. Un alt instructor de la aeroclubul Arad, Emil Mariş, mi-a spus: „Zborul e ca un virus. Nu ai de ce să îţi fie teamă. Este cel mai sigur mijloc de transport. Nimeni nu s-a lovit până acum de cer“.

Sursa: Glasul Aradului