Stire

După o furtună de jumătate de oră - Lipova, sub ape

10.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Furtuna de la finele săptămânii trecute ce s-a  abătut asupra Lipovei a făcut pagube materiale, dar a şi scos la iveală un sistem de canalizare total depăşit de situaţiile de acest gen.

Deşi ploaia nu a ţinut decât o jumătate de oră, debitul apei a fost mult prea mare pentru sistemul de canalizare al oraşului. Mai mult, un castan doborât de rafalele de vânt a distrus acoperişul unei case, făcând ca apa să pătrundă în locuinţa respectivă. Familia Ciuciu, cea afectată de incident se arată revoltată de faptul că acel castan nu a fost tăiat la timp, pentru ca un asemenea incident să nu le afecteze casa. „Noi am făcut sesizări mai mulţi ani la rând pentru a se tăia acel castan din curtea fostei unităţi militare – lipită de casa noastră. Din păcate nu s-au luat măsuri la timp, iar acum acoperişul casei noastre a fost distrus. A plouat în casă, pe mobilier, aparatură, covor” – ne spune Maxim Andrei – membru al familiei a cărei casă a fost afectată. Casa afectată în urma vijeliei şi a furtunii de duminică seara este situată pe strada Batalionul Păuliş, în apropiere de drumul european. Familia spune că a apelat imediat autorităţile locale, dar şi numărul special de urgenţă 112. „Din păcate la Primăria Lipova nu a răspuns nimeni la telefon. Locuiesc aici împreună cu mama şi bunica mea, şi doar pompierii au fost prezenţi la faţa locului pentru a ne ajuta” – mai completează Maxim Andrei. Pe de altă parte să spunem că sistemul ce ar trebui să colecteze apele de pe străzile oraşului este depăşit în totalitate. Imaginea care însoţeşte acest material este mai mult decât elocventă, autoturismul din imagine fiind blocat de nivelul apei pe una dintre străzile Lipovei. Au fost afectate străzile din zona pieţei, zona bisericii ortodoxe, a viaductului, dar şi alte locaţii de pe raza oraşului.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Razvan_Cretu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro