Stire

Cu ciocanul şi dalta, Un copil şi-a băgat bile ?n penis

10.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Incredibil dar foarte adevărat. Un băiat de doar 14 ani, din Arad,  a încercat să îşi introducă nişte bile în penis. Încercarea minorului   a fost foarte dureroasă, acesta folosindu-se în „activitatea” lui de  o daltă şi un ciocan. Totul s-a terminat cum nu se putea mai rău, tânărul ajungând pe masa doctorilor.

Odată ajuns la spital, băiatul a fost întrebat de medici ce l-a împins la acel gest necugetat. Foarte degajat tânărul le-a povestit cadrelor medicale că auzise despre acest procedeu de la băieţii mai mari din cartier care i-ar fi spus că cei care au suferit o astfel de operaţie sunt mai… bărbaţi. „Ne-a povestit că împreună cu alţi colegi şi-a introdus bile. Au trebuit scoase imediat pentru că există pericolul unor infecţii sau hemoragii, ceea ce s-a şi întâmplat”, a declarat Mihai Soiu, medic primar, secţia Chirurgie Pediatrică.

Aşa că pentru a intra şi el în rândul „bărbaţilor”, minorul s-a înarmat cu mult curaj, un ciocan, o daltă dar şi câţiva prieteni, care să fie martorii întregului spectacol, şi s-a apucat de implantat bile. Însă operaţiunea a eşuat total, iar copilul a ajuns la spital.

Totuşi, acest fel de manifestări au şi explicaţii medicale. „În zilele noastre, la copii se constată tot felul de dereglări extrovertite manifestate prin piercing facial sau, ca în acest caz, genital”, spune Adriana Bran, medic neuro-psihiatru.

Cu toate acestea, parcă nu îţi este totuna dacă micuţul tău alege să se manifeste prin dans, muzică, desen sau dacă vrea să îşi introducă bile în organul genital. Bile care, spun mecanicii, sunt pline de ulei şi folosesc la cu totul altceva. „Acest fel de biluţe se folosesc la cutia de viteză a motoarelor. Nu înţeleg gestul tânărului, bilele sunt pline de ulei şi se poate infecta”, spune Ştefan Pintea, mecanic.

În Arad acesta nu este primul caz de acest gen. În urmă cu doar câteva luni o minoră a ajuns la spital cu un mini vibrator blocat în vagin.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro