În fiecare zi, mulţi arădeni trec pe lângă ei, pe bulevard sau pe străzile lăturalnice, şi deşi locul lor este strâns legat atât de păduri cât şi de spaţiile verzi amenajate, au învăţat în schimb să crească şi să se dezvolte în mijlocul „deşertului arădean”, şi anume în betoane. Nu vorbim de cei de pe Faleza Mureşului, ci vorbim de cei care ne deranjează pe noi, arădenii, atât de mult încât îi tăiem pentru a ne clădi case.

„Nu mă mai miră nimic”,  spune o vorbă veche de când e lumea. Adevărul este că din toate punctele de vedere, are dreptate. Spaţiile verzi, cu copaci care cresc din beton şi ajung la maturitate în câţiva ani de zile, au devenit cu timpul un lucru ce nu mai miră pe nimeni în Arad. Era betoanelor şi a asfaltului a luat de mult timp locul spaţiilor verzi amenajate sau sălbatice, care cu timpul au fost încet, dar sigur, distruse pentru a face loc asfaltului. Astăzi în schimb, răzleţi şi singuratici, au început să se obişnuiască în „jungla de beton“. Oamenii în schimb, trec şi îşi înghit nemulţumirea doar privind cum în România Europeană încă se mai taie copaci. Se taie copacii, fără sens, pentru că orice locatar de bloc, cu sau fără aprobare taie orice arbore care îl „deranjează“ cu florile, frunzele sau păsările care îşi fac cuib în el.

A înnebunit natura

Se spune că „nu eşti om dacă nu ai făcut un om şi nu ai sădit un pom“. Mai nou, în schimb, sădirea copacilor presupune un spaţiu infim în mijlocul betonului sau al asfaltului, unde el este nevoit să crească într-un vast deşert. „Nu ştiu cum cresc şi nu ştiu cum rezistă în mizeria asta. Nu am văzut pe nimeni să-i ude sau să-i îngrijească, dar după cum văd, cresc şi nimeni nu e interesat de ei. Şi la mine la bloc s-au tăiat nişte pomi pentru că făceau mizerie toamna”,  ne spune un pensionar.

În pădurea de beton armat prea puţină lume e interesată de acest aspect. În schimb arădenii au început să resimtă acest efect vara, când mulţi dintre noi respirăm un aer uscat şi înăbuşitor, în special atunci când bate un pic vântul iar praful se ridică. În Aradul secătuit de ozon şi mult prea bogat în noxe, ultimii arbori care încearcă să facă faţă indiferenţei multora dintre noi, stau cu rădăcinile înfipte în beton, sau în resturile parcurilor care au mai rămas, pregătiţi pentru dezastru.

Sursa: Glasul Aradului