În cursul anului bisericesc, există sărbători a căror frumuseţe şi importanţă duhovnicească şi pentru istoria mântuirii noastre este cu totul deosebită. Între acestea, la loc de frunte se află sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sărbătoarea Rusaliilor, a Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli. Aceste două sărbători sunt într-o strânsă legătură: sărbătoarea Paştelui cu cea a Cincizecimii, fiecare punând-o în lumină pe cealaltă. Cu alte cuvinte, sărbătoarea Duhului Sfânt pune în evidenţă Învierea, iar Învierea anticipează sărbătoarea Duhului Sfânt.

Casele frumos împodobite, în biserici se aduceau ramuri de copaci, care se binecuvântau şi se împărţeau credincioşilor, ca semne vizibile ale coborârii Duhului Sfânt Cel Nevăzut peste fiecare persoană umană, peste fiecare casă şi, în mod special, peste Biserică. Cu acest conţinut, sărbătoarea Rusaliilor s-a păstrat în conştiinţa credincioşilor până astăzi. De altfel, pentru cele arătate mai sus, în popor a fost numită şi Duminica Mare.

Biserici neîncăpătoare

Păstrându-se până azi, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh i-a făcut pe arădeni să umple bisericile până la refuz. În orice biserică te-ai fi aflat, Catedrala Veche sau Nouă, Mănăstirile din Gai sau Bodrog, Micălaca ori Vlaicu, peste tot nu puteai să arunci un ac de atâţia credincioşi veniţi să îşi reînnoiască legătura cu Dumnezeu. Legătura cu oamenii a realizat-o Dumnezeu prin pogorârea Sfântului Duh, legătură care, după cum spunea preotul în predica sa de la Catedrala Nouă, a fost întreruptă din cauza părăsirii lui Dumnezeu de către oamenii întorşi spre păcat. Poate tocmai de aceea, simţind depărtarea de El, arădenii s-au întors spre Biserică.

Aducerea aminte

Înainte de sfinţirea Darurilor de la Sfânta Liturghie, preotul rosteşte în taină o rugăciune, în care mărturiseşte zicând: „Ne aducem aminte, aşadar, de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de Învierea din cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire“, iar aducerea aminte nu este simplu memorial, ci conştientizarea nevoii continue de Dumnezeu. Prin lucrare Lui în viaţa noastră, se produce o schimbare permanentă, din făptură veche în făptură nouă, din oameni plini de păcate, în oameni bogaţi în virtuţi, din înstrăinaţi de Dumnezeu, în iubitori de Dumnezeu, din vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai păcatului, în prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai păcatului. Duhul Sfânt lucrează schimbarea în viaţa noastră, în special prin faptele bune pe care le săvârşim, prin virtuţile cu care ne împodobim şi, mai cu seamă, prin rugăciunea pe care suntem chemaţi să o împlinim în viaţa de zi cu zi. Ea trebuie să devină lucrarea permanentă a fiecărui credincios. Pentru că atunci când ne rugăm, Duhul Sfânt se roagă în noi „cu suspine negrăite“, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Sursa: Glasul Aradului