Căutând cu privirea în Piaţa Obor, printre tarabele comercianţilor dezamăgiţi de lipsa de clientelă, descoperi adeseori lucruri care o dată aveau valoare sentimentală, însă în timp şi-au pierdut valoarea. În acest târg întâlneşti de la unelte, piese de maşini, aparate de uz casnic, la  haine, obiecte de artizanat şi cărţi, toate păstrând patina timpului. Unii vând din plictiseală sau din nostalgia vremilor trecute, unii din nevoie sau pentru a-şi suplimenta venitul, însă pentru alţii piaţa Obor este un adăpost.

Piaţa Obor, locul unde cartea şi cuiul se găsesc la aceeaşi tarabă

Piaţa Obor este fără îndoială un loc unde oamenii cu posibilităţi financiare reduse pot găsi o gamă variată de obiecte, unele noi, altele vechi.

La masa unui pensionar găseşti tot felul de unelte noi sau la mâna a doua, de la articole pentru grădinărit la reşouri, cauciucuri şi pompe pentru bicicletă, casetofoane ş.a.m.d. La cei 70 de ani ai săi încearcă să îşi îmbunătăţească pe cât posibil, traiul greu de pensionar, pensia fiindu-i foarte mică. Vine câte trei zile pe săptămână în Piaţa Obor iar pentru asta plăteşte 30 lei chiria pentru masă, chirie pe care de abia reuşeşte câteoadată să şi-o acopere din vânzări. „Sunt zile bune şi sunt zile în care nu reuşesc să fac mai mult de doi lei. Sunt pensionar, am lucrat la viaţa mea ca muncitor în domeniul textil. Pensia este mică şi venind aici mai reuşesc să scot unele cheltuieli, altă dată însă nici măcar nu merită să vin. Mai stau cu alţii de vorbă şi trece timpul mai uşor. Sunt alţii care vând obiecte frumoase, tablouri, bibelouri, dar lumea nu mai preţuieşte astfel de lucruri.”

Unii dintre cei care vând îşi procură marfa de pe la alţi mici comercianţi, sau de la oameni care sunt dispuşi să renuţe la obiecte din casa sau gospodăria lor, unii şi-o aduc de acasă ori chiar o găsesc aruncată, în cazul cărţilor. Există şi comercianţi care îşi fabrică singuri marfa. Cei care vând obiecte vechi, antichităţi sau obiecte ale căror fabricare implică muncă migăloasă cer un preţ mai ridicat, însă adeseori procurarea lor nu este apreciată de către oameni. Cu toate acestea unii dintre ei şi-au format în timp o clientelă fidelă care continuă să cumpere acest gen de obiecte. Comercianţii spun că străinii apreciază obiectele făcute cu migală.

Adăpost pentru vânzătorul de cărţi

La una dintre mese un om doarme nestingerit de zumzetul târgului. Este obişnuit să sălăşluiască deasupra sau dedesubtul tarabei pe care mai stă un morman de cărţi vechi şi murdare. Cărţile sunt singura sa „avere”.

Ioniţă Ioan în vârstă de 54 de ani şi-a găsit un adăpost în piaţă şi în împrejurimile ei. Aici doarme, mănâncă, se spală şi încearcă să vândă cărţi, ale căror stare este de neconceput în ideea altor oameni. Când a divorţat şi-a pierdut şi casa, împrumutând banii unei rude. De atunci a rămas în stradă.

Intrând în vorbă cu el aflăm că acesta nu mai are acte care să îi confirme identitatea din anul 2000. „Ţiganii mi-au furat geanta în care aveam atunci certificat de naştere, buletin de identitate şi ultimii mei bani. Nu le-am putut recupera iar din lipsa banilor nu am reuşit să îmi refac aceste acte. Am fost la poliţie însă m-au trimis în altă parte. Nu am avut bani nici măcar să îmi fac poze.”

Despre destinul său, acesta este dispus să povestească mult, prezenţa unor oameni care se interesează de starea sa îl bucură şi îi mai dă o speranţă oricât de mică ar fi. De mult nu s-a mai înteresat nimeni de soarta sa, însă are copii de care nu mai ştie nimic de câţiva ani, dar despre care vorbeşte cu mândrie, că s-ar fi realizat.

La muncă nu mai este acceptat din cauza vârstei, unica sa sursă de venit provenind din vânzarea cărţilor pe care le vinde cu un leu bucata, care reprezintă o sumă infimă chiar şi pentru un trai la limită.

„Nu cumpără lumea cărţi decît rar şi cei care cumpără sunt obosiţi de viaţa asta, exact ca mine.” spune acesta cu deznădejde.

Sandra Stoler

Romina Pop

Sursa: Glasul Aradului