Stire

S-a ales noul manager al Spitalului din Ineu

01.07.2008 ⋅ 0 comentarii

La începutul săptămânii trecute, Adrian Nogea anunţa că a renunţat la funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc din Ineu pentru a ocupa funcţia de viceprimar al oraşului, lăsând spitalul fără conducere. La numai o săptămână după ce A. Nogea a înaintat o cerere Ministerului Sănătăţii Publice prin care cerea substituirea sa, funcţia de manager a fost ocupată de... o angajată a aceluiaşi spital.

„Viitorul manager al Spitalului Orăşenesc din Ineu este Daniela Rus, care este director financiar contabil al Spitalului. Dânsa va rămâne directorul financiar contabil al spitalului, dar va prelua şi responsabilităţile manageriale pe perioada mandatului de viceprimar al domnului Nogea” declară dr. Gabriela Ţârle, director al Autorităţii de Sănătate Publică Arad.

Viitorul manager, Daniela Rus, ne spune: „Sunt pur şi simplu onorată de faptul că am fost investită cu această funcţie.”

Mobila vine din Franţa

În luna septembrie a acestui an va avea loc, inaugurarea noului Spital Orăşenesc din Ineu, singurul din judeţ construit după normele sanitare actuale. La două luni de la data la care se aşteaptă terminarea construcţiei, stadiul în care se află lucrările este unul avansat. După cum ne declară Adrian Nogea, fostul manager al Spitalului Orăşenesc din Ineu, în momentul de faţă muncitorii mai au de pus la punct ultimele detalii: „Acum se vopseşte în interior şi se mai lucrează la montarea a două grupuri sanitare. Mobilierul îl vom importa din Franţa iar de dotarea cu aparatură medicală se ocupă Ministerul Sănătăţii Publice. Mai este de lucrat demisolul dar aşteptăm rectificarea de buget.”

După ce va avea loc inaugurarea spitalului şi mutarea bolnavilor în noul edificiu, pe locul vechiului spital şi al curţii împrejmuitoare se va construi o parcare şi se va amenaja un spaţiu verde. „Cred că la sfârşitul anului în curs se va termina şi parcarea interioară şi părculeţul, deoarece deja s-au început lucrările şi în curtea interioară.”

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro