Fără ?viză? ?n Podgorie - Două mii de sticle cu vin, confiscate
03.07.2008 ⋅ 0 comentarii
1.500 de litri de vin alb îmbuteliat au fost confiscaţi de inspectorii Serviciului Antifraudă Fiscală şi Vamală din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni vamale Timişoara.
Cele 2.000 de sticle de vin au fost găsite de inspectorii de specialitate, în urma unui control vamal şi fiscal, într-un antrepozit care produce vinuri liniştite în zona viticolă Miniş. Întreaga cantitate a fost confiscată după ce inspectorii au constatat că aceasta era în plus faţă de stocurile care se regăseau în evidenţele antrepozitului. Pe lângă confiscarea vinului, autoritatea vamală i-a amendat contravenţional pe reprezentanţii antrepozitului din Miniş cu 20.000 de lei. Contravenţia pentru care amenda a fost aplicată este deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, fără plata accizei. Conform legislaţiei fiscale, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie trebuie să depună la autoritatea fiscală, lunar, o situaţie despre stocul de materii prime şi produse finite, achiziţiile de materii prime, cantitatea fabricată în cursul lunii şi stocul de produse finite şi materii prime la sfârşitul lunii şi cantitatea de produse livrate.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Monica Tulcan ⋅