Arădean extrădat
09.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Un arădean în vârstă de 38 de ani a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi este pe cale să fie extrădat, după ce autorităţile austriece au emis pe numele său un mandat european de arestare.
„Mandatul a fost trimis la sfârşitul săptămânii trecute iar bărbatul a fost prins în urmă cu două zile”, ne-a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Suspectul, Victor Deliu Suciu, zis şi Creţu, este acuzat că în perioada 2000-2001 a săvârşit mai multe infracţiuni de trafic de persoane. Bărbatul a fost trimis ieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru confirmarea mandatului de arestare european, necesar formalităţilor de extrădare. „După confirmarea mandatului de arestare european, bărbatul va fi extrădat şi îşi va ispăşi pedeapsa”, a mai completat Camelia Tuduce.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Neagu ⋅