Stire

La a treia ?ncercare, Şi-a ?ncheiat socotelile cu viaţa, ?n ştreang

18.07.2008 ⋅ 0 comentarii

După alte două încercări eşuate, un bărbat de 45 de ani din  Sântana a reuşit să-şi ducă planul la îndeplinire, zilele trecute curmându-şi viaţa cu un ştreang strâns în jurul gâtului.

Totul s-a declanşat în urmă cu câţiva ani. Atunci bărbatul a început să fie tot mai abătut şi le spunea zilnic rudelor că se va spânzura. Însă nimeni nu l-a crezut şi toţi au pus vorbele lui necugetate pe seama beţiei. „Tot zicea că s-a săturat de lume, că el spânzurat moare. Dar nu l-am crezut şi îi spuneam să stea cuminte, să nu se prostească că nici nu plâng la înmormântarea lui dacă face aşa ceva”, ne spune Daniela Irina, cumnata victimei.

Dar bărbatul a ţinut-o pe a lui. De două ori fratele său împreună cu un vecin l-au dat jos din ştreang, chiar înainte să îşi dea suflarea. „Acum vreun an a încercat ultima dată. Atunci, după ce l-au dat jos, a ajuns direct la spital. Acolo medicii  l-au resuscitat şi l-au adus la viaţă. Apoi, după ce şi-a revenit, a fost trimis la un psihiatru care i-a spus că suferă de depresie”, ne mai spune foarte tristă cumnata bărbatului. Însă nimeni nu s-a gândit să îl trimită la un tratament. Şi ameninţările au continuat. „Eu voi muri spânzurat”, le repeta mereu acesta rudelor.

Iar miercuri seara vorbele lui au devenit realitate. A fost găsit de cumnata sa în ştreang, făsă suflare, în podul casei. „Lucra de câteva zile acolo în pod. Şi în ziua aia de dimineaţă a fost tot acolo. L-am tot strigat să vină în casă să mănânce dar nu a vrut nicicum”, ne spune printre suspine mama victimei. „Şi eu când am venit acasă de la lucru era în pod.

 M-a salutat şi apoi n-am mai auzit gălăgie. Imediat mi-au venit gândurile negre. Dar am zis că poate nu e adevărat”, ne mai spune cumnata. Însă, după câteva ore în care nimeni nu a mai auzit nici un sunet din pod şi bărbatul nu le răspundea rudelor care îl tot strigau, cumnata victimei s-a gândit să meargă să vadă ce face. A urcat pe scara care ducea la pod şi acolo a rămas înlemnită. „Când l-am văzut în ştreang, am înţepenit. Capul îi era alb şi umflat. Nu îmi venea să cred. Nici nu mai ştiu cum am coborât scara şi am strigat că Liviu a murit”, mai completează cumnata victimei.

Trupul bărbatului a fost transportat la morgă de către medicii legişti pentru efectuarea autopsiei. „Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. S-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale”, ne-a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Ieri după masă bărbaul a fost dus acasă. La vederea sicriului, mama acestuia a izbucnit în plans. „Vai copilaşul mamei. Oare de ce-ai făcut tu treaba asta? Nu ţi-a plăcut oare casa mea ?”.

Însă poate bătrâna mamă va găsi răspuns la întrebările sale atunci când jurnalul scris de victimă îi va fi înapoiat de oamenii legii. Se pare că victima şi-a vărsat amarul pe trei foi de hârtie unde a explicat ceea ce a făcut şi şi-a cerut scuze de la cei pe care i-a rănit prin gestul său.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro