Stire

Sărbătoare ?n aer

21.07.2008 ⋅ 0 comentarii

Ziua aviaţiei române a fost ieri sărbătorită cu mare fast şi la Arad. Componenţii Aeroclubului arădean au oferit tuturor participanţilor la festivitate, un spectacol deosebit, cu elicoptere şi salturi cu paraşuta.

Ziua Aviaţiei este sărbătorită în fiecare an de Sfântul Ilie Tesviteanul, care este patronul şi protectorului tuturor temerarilor zborului.

„Tot în această zi, una de sărbătoare pentru noi, comemorăm şi 85 de ani de la înfiinţarea Aeroclubului României şi 95 de ani de la decesul pionerului aviaţiei, românul Aurel Vlaicu. Pentru că azi e ziua noastră, am vrut înainte să ciocnim o cupă de vin, să sărim cu paraşuta. Sperăm că le-a plăcut tuturor celor care au venit să sărbătorească împreună cu noi”, a declarat Laurenţiu Petrişor, instructor.

Dacă pentru cei prezenţi, care au venit doar să privească, salturile nu au provocat decât mici emoţii, pentru tinerii sportivi paraşutişi, această zi a însemnat încă o ocazie de a da frâu pasiunii lor.

„Azi, nu am făcut decât ceea ce îmi place cel mai mult: am sărit cu paraşuta de la 1.200 de metri. A fost încă o experienţă frumoasă, pentru mine, adunată la cele 195 de salturi pe care le-am făcut până acum. La mulţi ani tuturor”, a declarat Dorin Dascălu, component al Lotului Judeţean de parapantişti.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: A. Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro