Stire

Poştaşi cu GPS

08.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Factorii poştali din Arad au fost dotaţi cu GPS (Global Positioning System), aparatură necesară pentru  securitatea lor personală şi a valorilor transportate. Veştile bune nu se termină aici. În lunile următoare, postaşii vor primi şi scutere pentru deplasare.

„Compania Naţională Poşta Română a trecut la dotarea factorilor poştali cu GPS, în vederea monitorizării acestora în teritoriu, pentru securitatea valorilor şi a persoanei. În prima etapă, în judeţul Arad au fost distribuite 280 de aparate moderne, la oficiile poştale, în special cele din municipiu, iar în etapa a doua vor fi dotate şi oficiile de poştă rurală, din care fac parte factorii din ghişeele poştale sau agenţii poştali, care sunt în jur de 270 de persoane“, ne-a declarat Pavel Răzman, şef oficiu judeţean de poştă.

Poştaşii consideră că aceste aparate sunt foarte necesare pentru că în ultima perioadă au avut loc agresiuni asupra acestora. În Arad, în ultimii ani  s-au înregistrat patru cazuri foarte grave în urma cărora poştaşii au avut de suferit. De asemenea, reprezentanţii Poştei Române au amintit că în perioada următoare, vor fi distribuite în teritoriu maşini noi pentru efectuarea curselor în regim de poştă, iar poştaşii vor primi scutere, care vor înlocui bicicletele.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro