Inspecţie ?nvăluită ?n miros de excremente
15.08.2008 ⋅ 0 comentarii
Ieri dimineaţă, pe strada Bogdan Voievod din Cartierul Gai, inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare, Inspecţiei Sanitare de Stat şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad au desfăşurat o acţiune prin care se dorea înştiinţarea şi chiar amendarea unui crescător de animale, care în urmă cu numai câteva luni de zile a fost la un pas de a fi sancţionat pentru creşterea ilegală de porci.
De data aceasta, crescătorul de animale pe numele său Vasile Raţ a fost atenţionat să ia măsuri pentru a nu mai deranja vecinii săi cu mirosul emanat de excrementele numeroşilor porci, excremente ţinute în grădina proprie. Însă inspectorii au plecat fără a putea face ceva, fiind izgoniţi de-a dreptul izgoniţi de către doamna Raţ, singura posibilitate rămânând să fie obţinut un ordin judecătoresc pentru a evalua precis situaţia. Situaţie penibilă şi nemaiîntâlnită pentru organele de control, care au avut de-a face cu o scenă ruptă parcă dintr-un circ, când au întâlnit-o pe doamna în cauză. Doamnă de fapt, e mult spus, la modul în care femeia, proprietara animalelor s-a comportat cu reprezentanţii instituţiilor aflate în acţiune.
Vă reamintim că în urmă cu câteva luni, atenţionaţi de către un cititor de-al nostru, am relatat povestea unei familii din Cartierul Gai, care, de buni gospodari ce erau, au reuşit să dea străzii pe care locuiau... iz de cocină.
Domnul Raţ a fost surprins când echipa redacţională l-a avertizat că acei porci trebuiau să aibă crotal, pentru a nu pune în pericol sănătatea altor animale din întreg cartierul. Deşi acum câteva luni, domnul Raţ a promis că va păstra curăţenia şi se va descotorosi de bietele animale până la începutul anului viitor, se pare că reglementările primite în primăvară au fost bune numai de spus, fără ca măcar să le acorde ascultare.
Atmosfera a rămas tot încărcată, de miros, iar inspectorii sosiţi la faţa locului pentru a doua oară în şase luni s-au lovit de refuzul soţiei domnului Raţ de a-i asculta, şi de a păstra prin urmare o curăţenie în propria locuinţă, preferând mai degrabă să locuiască cu excrementele animalelor sub nas.
Ruşinea nu e că mai există oameni care doresc să crească animale, în oraş, în mileniul trei, ci că nu există un minim respect faţă de cei din jur. Vom reveni cu amănunte în legătură cu acest caz.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andrea Dorotovics ⋅