Stire

Litoral pentru toţi, pentru toate buzunarele

21.08.2008 ⋅ 0 comentarii

În perioada 1 septembrie - 15 octombrie, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral, pune la dispoziţia turiştilor peste 4.000 de locuri de cazare în cadrul  programului „Litoral pentru toţi“, informează asociaţia într-un comunicat de presă.

Cea de-a treia ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“ va începe pe 1 septembrie şi are o dată finală estimată - 15 octombrie, dar, practic, se va derula până la 15 iunie 2009.

Până în prezent, 15 hoteluri din staţiunile de pe litoral s-au alăturat acestui program, totalizând peste 4.000 de locuri de cazare. Tarifele pentru această ediţie sunt, pentru un sejur de şase nopţi, de 159 de lei la hotel de două stele, fără mic dejun, 189 de lei la unul de trei stele, fără mic dejun şi 380 de lei la cel de patru stele, cu mic dejun. „Ca şi în ediţia de primăvară a programului, oferta de cazare include, pe lângă hoteluri de două şi trei stele, şi două de patru stele“, informează unul dintre membrii ANAT din judeţul Arad.

Oferta se poate valorifica numai prin agenţiile de turism, Asociaţia „Litoral“ şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, în judeţul Arad, prin una dintre cele şapte agenţii membre ANAT, care vor asigura şi campania de promovare a programului.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian Todor ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro