Stire

Maşini spulberate la Hanul de la Răscruce

27.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Doar o minune i-a salvat pe cei trei bărbaţi şi o femeie,  implicaţi în accidentul de circulaţie ce a avut loc, ieri, după amiază pe şoseaua Arad - Nădlac. Deşi unul  dintre cele patru autoturisme implicate era practic spulberat pe şoseaua ce leagă Arad de Nădlac, şoferul acesteia a scăpat ca prin urechile acului, spre mirarea celor prezenţi la faţa locului.

O maşină parcată la întâmplare de către un şofer grăbit pare să fi fost cauza accidentului, sau cel puţin aşa relatează martorii. La un moment dat, între această maşină şi un camion care venea din spate s-a interpus un autoturism,  marca Dacia Nova. Dacia a intrat în depăşire, şoferul neţinând cont de faptul că din sens opus circula un alt autoturism. Cel care se afla la volanul camionului, nu a putut ieşi în decor din cauza maşinii parcate, şoferul Daciei la fel, iar cel care venea din sensul opus nu a avut timp să tragă de volan, pentru a evita impactul. În nici o fracţiune de secundă, cele patru autoturisme au fost grav avariate.

În urma ciocnirilor, trei bărbaţi şi o femeie au fost grav răniţi, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de la descarcerare pentru a-i scoate dintre fiare. A fost nevoie de trei ambulanţe pentru a-i transporta de urgenţă pe cei patru la Unitatea Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad. Medicii de aici susţin că doar unul dintre ei se află în stare gravă, ceilalţi scăpând doar cu mici leziuni.

Din cauza accidentului, circulaţia pe tronsonul Arad-Nădlac a fost blocată mai bine de două ore, timp în care şoferii au rămas să aştepte, formându-se cozi de câţiva kilometri.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro