Stire

Accidentată şi abandonată - Vinovatul a fost găsit

29.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Şoferul care a lovit în urmă cu două zile o femeie de 43 de ani în Cartierul Aradul Nou a fost găsit şi reţinut de poliţişti. Acesta a fost audiat întreaga noapte şi urmează să răspundă penal pentru fapta sa. Femeia accidentată se află în spital, sub supraveghere medicală.

Autorul accidentului, în vârstă de 21 de ani, a fugit de la locul faptei imediat după ce a lovit-o în plin pe I.S. din Tisa Nouă. Femeia a traversat strada prin loc nepermis şi a fost grav rănită, dar în ciuda faptului că aceasta era vinovată şoferul nu a oprit. Din cele declarate de martori, rutieriştii au stabilit că tânărul se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

A urmat o goană nebună. Doi taximetrişti aflaţi la locul accidentului au plecat pe urmele maşinii de Germania. Un alt şofer cu un autoturism mai puternic  a pornit şi el după şoferul fugar şi a reuşit să-l urmărească până în localitatea Şagu, unde conducătorul vinovat a părăsit carosabilul.

De asemenea, şi poliţiştii de la Rutieră au intrat imediat în alertă. După ce l-au urmărit pe tânărul şofer pe un drum de câmp pe o distanţă de aproape 15 km ţinându-se după urmele lăsate de autoturism, oamenii legii l-au pierdut. A fost descoperit în jurul orei 19.00, la limita de judeţ. Maşina a fost găsită în curtea unui imobil aparţinând unor prieteni de-ai şoferului.

Miercuri seara, după câteva ore bune de la producerea accidetului şi o adevărată desfăşurare de forţe, şoferul a fost identificat. Tânărul şi-a  recunoscut fapta.

Deşi iniţial părea să fie un caz banal de fugă de la locul accidentului, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că autorul nu avea permis de conducere, autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat şi avea numere false.

Tânărul mai are antecendente penale, atât pentru nereguli constatate la nivelul circulaţiei rutiere cât şi pentru infracţiuni judiciare. De această dată, autorul, care este din Vinga,  va fi cercetat pentru vătămare corporală, părăsirea locului accidentului fără permisiunea poliţiei, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere şi conducerea unui autovehicul cu numere false. Cu sigurnaţă va petrece ani buni de închisoare.

Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad cu mandat de arestare preventivă.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro