Stire

Fără presiunea promovării

30.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Ionuţ Chirilă avertizează asupra faptului că există riscul ca „Bătrâna Doamnă” să nu promoveze la finalul acestui sezon.

De fapt, managerul UTA-ei spune că prioritatea sa numărul unu este să construiască o echipă puternică, bazată pe jucătorii tineri ai Aradului şi nu le va lua capul acestora dacă nu vor readuce echipa fanion a oraşului în elită încă din primul an. „Vrem să promovăm, dar nu e imperios necesar.  Normal că ne dorim să câştigăm fiecare meci şi orice punct este important pentru o echipă ca a noastră. Dar, important este că UTA joacă din ce în ce mai bine, avem ocazii, marcăm în urma unor acţiuni colective, la care participă cel puţin 3-4 jucători. UTA se îndreaptă spre a fi cea mai organizată echipă din punct de vedere tactic, are una dintre cele mai bune forţe colective, realizări din forţa colectivă”, a declarat managerul „alb-roşilor”, care şi-a şi argumentat afirmaţiile. „Am învins o contracandidată la promovare fără nouă jucători importanţi. Acest lucru spune foarte mult despre această echipă, unde nu există rezerve şi titulari. După relaţiile de joc ce s-au format cu Mihuţ, Chiţa sau Edson în echipă, jucători care au lipsit luni, ar fi fost normal ca forţa UTA-ei să se diminueze, dar nu a fost deloc aşa. Dând dovadă de determinare şi inteligenţă, am făcut un meci aproape perfect. De aceea vă spun că această echipă are fotbalişti de calitate.”

Ionuţ Chirlă a mărturisit şi cum a reuşit să-i motiveze pe jucătorii săi, mai ales pe cei tineri, înaintea confruntării cu Universitatea Cluj. „Le-am transmis că nu evoluează sub presiune şi nimeni nu le taie capul dacă se întâmplă să iasă un rezultat mai puţin reuşit. Numai aşa am putut face un joc bun cu Universitatea, am construit jocul cu răbdare şi inteligenţă. După părerea mea, UTA are cea mai bună circulaţie a balonului din serie, iar dacă va fi să promoveze cu aceşti tineri va fi o mare realizare. Ar fi mare lucru să facem din aceşti tineri certitudini, când ei se află în momentul de faţă la stadiul de promisiuni”, a concluzionat managerul arădenilor.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Călin Mnerie ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro