Stire

Catedrala ,,Sf?nta Treime? - Moaştele Sf?ntului Ioan Gură de Aur vor sosi ?n octombrie

01.09.2008 ⋅ 0 comentarii

La 17 ani de la punerea pietrei de temelie, Catedrala „Sfânta Treime“ reprezintă o lucrare extrem de valoroasă atât din punct de vedere spiritual cât şi material. Este o construcţie monumentală, o poartă de intrare din vest în ortodoxia românească. Lucrările au ajuns aproape de final, în acest moment realizându-se finisările care, după spusele preoţilor, vor mai dura aproximativ 3 ani. Când spunem finisări ne referim atât la gardul care împrejmuieşte catedrala cât şi la realizarea picturii şi montarea iconostasului.

Anul acesta s-au turnat cele două scări laterale de acces. În interior, pereţii s-au tencuit şi s-au  pregătit pentru pictură. Este realizată şi instalaţia de încălzire aşa că se va putea lucra toată iarna la interior. În exterior s-a continuat placarea pereţilor cu calcar de Padeni. În paralel, s-a sculptat iconostasul, care va fi şi el montat în curând. Construită într-un stil bizantin în formă de cruce, având o lungime de 57 m, lăţime 25 m la intrare şi 35 m la absidele laterale,  iar cupola centrală cu înălţimea de 50 m şi turlele-clopotniţe cu înălţimea de 35 m, lăcaşul poate adăposti peste 4.000 de credincioşi la slujbă. ,,Am angajat unul dintre cei mai buni arhitecţi. Aveam nevoie de cineva priceput pentru a îmbina pictura cu arhitectura. După ce vom avea aprobarea de la comisia de pictură, va avea loc licitaţia, după care ne vom apuca de pictura propriu-zisă. Pe lângă aceasta mai avem de împrejmuit biserica şi să montăm la subsol iconostasul“, ne-a informat preot Gheorghe Gogan. Acesta a continuat:  „Sperăm ca în afară de pictură, restul finisărilor să fie gata până la sfârşitul lunii octombrie, deoarece pe data de 28-29 noiembrie la Catedrala din Arad vor fi aduse Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, prilej cu care vom oficia o slujbă solemnă. Pictura din interior se va întinde pe o suprafaţă de 3.000 de mp. Dacă ne ajută Dumnezeu şi avem bani suficienţi în doi, trei ani întreaga catedrală va fi gata. La construcţia catedralei s-au folosit materiale de cea mai înaltă calitate, pentru ca noul lăcaş de cult să arate aşa cum ne-am propus.”

Cei care doresc să doneze bani pentru edificarea acestei măreţe biserici episcopale vor fi pomeniţi ca ctitori sau binefăcători la ieşirea cu Sfintele Daruri în cadrul săvârşirii fiecărei Sfinte Liturghii de-a lungul veacurilor. Amintim că până acum finanţarea s-a bazat pe donaţii de la credincioşi, de la oameni de afaceri şi asociaţii sau fundaţii.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro