Stire

?n cazul accidentului de la Seleuş - Şoferiţa fugară ?ncă neprinsă

08.09.2008 ⋅ 0 comentarii

Şoferiţa care l-a accidentat pe bătrânul din comuna Seleuş nu a fost nici până în prezent găsită. Deşi iniţial se credea că ar fi vorba despre un autoturism de culoare roşie, poliţiştii au stabilit în cele din urmă că este vorba despre o maşină marca Dacia 1310 de culoare verde, iar femeia care se afla la volanul autoturismului are vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani.

Vă reamintim că, accidentul a avut loc la finele săptămânii trecute în localitatea Seleuş. Victima, Ioan Muntean, în vârstă de 86 de ani, s-a angajat în traversarea drumului, printr-un loc nepermis, unde a fost lovit de un autoturism. Femeia care a produs accidentul, s-a dat jos din maşină, l-a „certat” puţin pe sărmanul om, care gemea de dureri, şi a plecat într-o goană nebună mai departe.

Din cauza informaţiilor puţine şi iniţial neclare, poliţiştii nu au reuşit să dea de urmă şoferiţei. Pe această cale, autorităţile cer sprijinul celor care ar putea oferi informaţii ce ar putea conduce la identificarea autorului şi la elucidarea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro