Stire

Pretenţiile călătorilor - Aer condiţionat şi paznic ?n tramvaie

10.09.2008 ⋅ 0 comentarii

Tramvaie şi autobuze moderne, cu aer condiţionat şi  cu câte un gardian care să asigure ordinea şi să păzească călătorii de hoţii de buzunare. Acestea sunt doleanţele arădenilor care au completat chestionarul pus la dispoziţia cetăţenilor de către Primăria Arad cu privire la transportul public local.

Chestionarul respectiv a fost împărţit în diferite instituţii arădene, dar el se găseşte şi pe site-ul primăriei, unde mai poate fi completat cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie. „În urmă cu două luni Primăria Arad a postat pe site, dar a şi împărţit chestionare, prin care arădenii au fost invitaţi să îşi exprime punctul de vedere cu privire la transportul public. Până la ora actuală, pe site s-au completat 200 de chestionare iar alte o mie au fost completate manual”, afirmă Corina Drăghici, purtător de cuvânt Primăria Arad. Completarea chestionarului durează câteva minute şi are întrebări precum: „Cum apreciaţi calitatea şi eficienţa serviciilor de transport public local actuale, de pe raza municipiului Arad?” sau „În perspectiva modernizării transportului public local, care mijloc de transport în comun consideraţi că ar trebui dezvoltat în mod prioritar?” Întrebări care au mai multe variante de răspuns.  De asemenea, arădenii sunt întrebaţi şi dacă ar fi dispuşi să renunţe la folosirea autovehiculului personal, în situaţia în care transportul public local ar satisface standardele şi nevoile în ceea ce priveşte transportul. Majoritatea celor chestionaţi sunt persoane care circulă cu autobuzul sau tramvaiul şi care cunosc exact condiţiile actuale. Toţi cer acelaşi lucru: tramvaie şi autobuze moderne din care să nu lipsească aerul condiţionat. Cei mai mulţumiţi de condiţiile actuale s-au arătat pensionarii care au specificat că faţă de acum 10-15 ani, transportul în comun a făcut progrese. Persoanele interesate să completeze acest chestionar nu trebuie decât să intre pe site-ul Primăriei Arad www.primariaarad.ro  sau să facă o vizită la camera 5 a aceleaşi instituţii.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro