Accident grav petrecut ieri pe Renaşterii
17.09.2008 ⋅ 0 comentarii
Nu a acordat prioritate
Ieri, în jurul orei 12:00, la intersecţia străzii Voinicilor cu Renaşterii, un autoturism Dacia 1310 şi o autospecială cu macara s-au lovit după ce şoferul Daciei nu a acordat prioritate autospecialei care circula regulamentar. „Şoferul Horea G. în vârstă de 26 de ani a condus autoturismul pe strada Renaşterii şi, ajungând la intersecţia cu strada Voinicilor, nu a acordat prioritate de trecere unui camion condus regulamentar de numitul R.C”, declară Valentin Dreghici, agent în cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Arad.
Şoferul Daciei a fost transportat de urgenţă la spital după ce a suferit mai multe fracturi la nivelul oaselor feţei, şi acum se află sub supravegherea medicilor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Ambii şoferi au fost supuşi etilotestului, pentru a se determina dacă au consumat alcool, însă rezultatele au confirmat faptul că aceştia nu se aflau în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru stabilirea vinovăţiei şoferului Horea G.
Zi plină de tamponări
De asemenea, tot din neatenţia şoferilor la volan s-au mai produs ieri alte două accidente, însă fără urmări grave. La numai câteva minute distanţă de producerea accidentului de pe strada Renaşterii, un autoturism şi un moped au fost implicate într-un accident rutier, tot pe fondul neacordării de prioritate. În Micălaca, un pieton a fost accidentat de o maşină condusă de un şofer străin, în timp ce pietonul traversa strada printr-un loc marcat şi semnalizat. Din fericire, nici unul dintre cei implicaţi în aceste accidente nu a necesitat internarea în spital.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andrea Dorotovics ⋅