Stire

M?ine pe masa consilierilor locali - Avize şi studii de oportunitate

06.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Consilierii locali municipali sunt convocaţi mâine într-o şedinţa publică  extraordinară, care va începe la ora 12.00 şi va cuprinde 21 de puncte pe ordinea de zi. Este şedinţa în care aleşii locali sunt chemaţi să voteze cele mai multe planuri urbanistice de detaliu şi studii de oportunitate.  Primul proiect de pe ordinea de zi face referire la modificarea contractului de concesiune a activităţii de neutralizare a deşeurilor urbane din municipiu. De asemenea, consilierii locali vor avea spre aprobare şi proiectul de hotărâre cu privire la atestarea administraţilor de condominii. Este vorba despre un număr de 13 candidaţi declaraţi admişi.  Amintim că persoanele fizice care doresc să obţină calitatea de administrator de imobile sunt atestate de către primar la propunerea compartimentelor specializate din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, în baza unei hotărâri a consiliului local.

Piaţa „Sfânta Ghizela”

 La iniţiativa, viceprimarului Levente Bognar, pe masa aleşilor se află şi proiectul privind atribuirea denumirii de Piaţa „Sfânta Ghizela” pieţei situată la intersecţia străzii Meşterul Manole cu strada Codrului şi modificarea adresei stradale a Bisericii Romano-Catolice, Arad-Gai. Amintim că denumirea propusă în proiect, cea de „Piaţa Sfânta Ghizela” este o denumire veche, atribuită în 1858 -anul inaugurării Bisericii Romano-Catolice cu acelaşi nume, având hramul Sfintei Ghizela, biserică edificată chiar la intersecţia străzii Meşterul Manole cu strada Codrului, din Cartierul Gai. După încorporarea fostei comune Gai în limitele teritoriale ale Municipiului Arad, nomenclatorul stradal al oraşului lărgit nu a inclus şi această veche denumire, legată de biserica romano-catolică din Gai, care are hramul Sfintei Ghizela.

Depozit frigorific

Printre Planurile Urbanistice de Detaliu aflate pe masa aleşilor se află şi proiectul cu privire la depozitul frigorific pentru produse congelate de origine animală. Proiectul prevede construirea lui pe strada Ogorului spre Zădăreni pe partea stângă. Terenul are o suprafaţă de 10.000 mp şi este în formă dreptunghiulară. Regimul de înălţime maxim al construcţiei va fi P (+2E parţial), cu înălţime maximă de 15,00 m la cota terenului sistematizat. La partierul clădirii se va amenaja depozitul frigorific pentru produsele congelate de origine animală şi spaţiile aferente acestuia, iar la etaj se va realiza zona de servicii, birouri şi partea administrativă. 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro