Stire

?ncă o arădeancă la ?Dansez pentru tine?

08.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Data de 17 octombrie marchează începutul celui de al şaselea sezon al concursului ce a făcut deja istorie în rândul televiziunii, prin simplul fapt că oameni simpli şi-au împlinit visele prin dans.

La această nouă ediţie, Aradul se bucură de o altă reprezentan- tă ce sperăm să aibă parte de aceeaşi soartă precum cea a concurentei Carmen Stepan, ea aducând „trofeul” în municipiul nostru.

Povestea Larisei Pleşca e una specială. În vârstă de numai 17 ani, aceasta luptă pentru familia sa iar Marius Urzică îi va fi partener de dans. Necazul familiei a început acum patru ani, în momentul când tatăl fetei, Rozlan Pleşca, a fost operat de apendicită, medicii realizând o incizie mai mare decât era cazul. La numai două săptămâni de la operaţie, bărbatul a făcut septicemie. Medicii au fost reticenţi la această nouă problemă de sănătate, nu   i-au acordat nici o şansă de supravieţuire, mai ales că Rozlan suferă şi de diabet pe fond nervos de 26 de ani.

A fost necesară o intervenţie chirurgicală la spitalul din Timişoara, iar pentru acest lucru, familia Pleşca şi-a vândut toate bunurile pe care le-a avut, la un preţ foarte mic. Cum un necaz nu vine niciodată singur, tatăl Larisei a suferit o criză după operaţie, medicii fiind nevoiţi să îl treacă direct pe dializă. Din acea clipă, Rozlan Pleşca trece prin hemodializă de trei ori pe săptămână, câte patru ore.

Locuind într-o casă mică de la marginea oraşului, familia Pleşca e unită în durere şi necaz. În fiecare lună, face economie la apă, curent şi gaz, doar pentru a se ajunge cu banii, bugetul familiei fiind de 10 – 11 milioane de lei vechi.

Larisa Pleşca va dansa pentru a-şi scăpa familia de greutăţi. Merită suportul şi simpatia noastră. Vom reveni cu amănunte!

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Roxana Rusu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro