Stire

?Clubul hobby? şi-a deschis... porţile

09.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Pe lângă studiul obiectelor impuse de programa şcolară, aproape fiecare copil are o pasiune a lui, căreia îi dedică tot timpul lui liber, un hobby. Unora le plac întrecerile sportive: fie ale specialităţilor individuale cum ar fi cele de tenis de masă ori atletice – alergare viteză, săritura în lungime, ori în înălţime ori aruncarea greutăţilor – fie ale probelor de echipă: fotbal, handbal, volei şi altele. Altor copii le plac muzica, istoria, deprinderea unor limbi străine, ori tot felul de deprinderi de ordin tehnic. Îndiferent de obiectul pasiunii lor, după cum ne relata prof.   coordonator Eleonora Moruzi, prin activitatea Clubului copiilor şi elevilor, căci despre acest aşezământ este vorba,  se încearcă       încurajarea acestor deprinderi în cadru organizat.

Clubul copiilor, la început de an... şcolar

La Nădlac, începutul lunii octombrie a fost şi prima zi a anului anul şcolar 2008-2009  la... Clubul copiilor şi elevilor Nădlac, adică tocmai locul unde o parte din pasiunile lor extraşcolare pot fi îndrumate şi perfecţionate.

Ca în fiecare an, în data de 1 octombrie a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar al Palatelor şi Cluburilor Copiilor din ţară; Clubul Copiilor şi Elevilor din Nădlac nu face excepţie, prin urmare şi-a deschis porţile pentru toţi copiii oraşului doritori de activităţi deosebite.

Şi pentru a demonstra că adulţii se ocupă cu seriozitate de timpul liber al copiilor lor, la această dată de debut al activităţilor Clubului Copiilor din Nădlac au fost invitate şi oficialităţile oraşului: atât primarul Vasile Ciceac cât şi viceprimarul Sorin Şproch. Fireşte, au mai participat cadrele didactice şi mulţi părinţi.

Se poate alege... după aptitudini

În cuvântul lor adresat celor prezenţi, cadrele didactice de la Clubul Copiilor au trecut în revistă profilurile cercurilor existente şi avantajele pe care acestea le oferă. Iată câteva cercuri unde se poate participa: cercul de muzeologie şi jocuri logice, de muzică, construcţii machete maşini şi tenis de masă, care este organizat voluntar. Din păcate, numărul cercurilor existente este mult prea mic în comparaţie cu doleanţele şi pretenţiile copiilor.

Primarul Vasile Ciceac a urat tuturor celor prezenţi putere de muncă, sănătate şi un început de an şcolar rodnic, asigurându-i de sprijinul lui. Ca să se facă dovada talentelor unor copii, clasa a IV-a  a prezentat un scurt program artistic, pregătit cu sprijinul major al învăţătoarei Delia Borlea.

Şi pentru că ceea ce văd ochii crede şi inima, în încheiere, copiii au vizitat cercurile clubului, au avut loc activităţi specifice, iar aceştia s-au înscris la cercul preferat.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Florica Bunaciu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro