Stire

Scene de groază la Nădlac - Zece persoane au ajuns la spital ?n urma unui accident

14.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Clipe de groază pentru pasagerii care se aflau într-un autocar ce se îndrepta spre Ungaria. Din cauza neatenţiei şoferului, autocarul a intrat în plin într-un TIR care aştepta la coadă, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac.

Accidentul s-a produs târziu în noapte, duminică. Autocarul venea de la Sfântu-Gheorghe şi se îndrepta spre Ungaria, însă din păcate, nu a mai ajuns. În apropierea graniţei cu Ungaria, şoferul autocarului a observat mult prea târziu un TIR care staţiona în coloana de automarfare, aşteptând să intre în Ungaria. În momentul impactului, pasagerii dormeau, fiind pur şi simplu „împrăştiaţi” prin autocar.

Ţipete de sub mormanele de fiare, sânge, sirene şi zeci de oamenii care cereu cu disperare ajutor. A fost nevoie de cinci ambulanţe şi două echipaje de descarcerare pentru a scoate răniţii din autocar şi a-i transporta la spital. Cei care au venit în ajutorul pasagerilor au fost nevoiţi să selecteze victimele în ordinea priorităţilor, deşi cu toţii aveau nevoie de acordarea primului ajutor.

 Timp de mai bine de o oră, şoferul autocarului, Istvan T., în vârstă de 41 de ani, din Covasna, a rămas prins între volan şi scaun, picioarele fiindu-i prinse sub bord, care era răvăşit. Pompierii s-au chinuit zeci de minute pentru a-l scoate pe bărbat dintre fiare.  Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost internat la terapie intensivă.  În cursul zilei de ieri şoferul a fost operat, însă starea sa rămâne încă critică.

Deşi zece pasageri au ajuns la Unitatea Primire Urgenţe, unde au primit îngrijiri medicale, doar cinci persoane au rămas internate sub supraveghere medicală.

Din primele cercetări la faţa locului, poliţiştii cred că şoferul ar fi adormit la volan din cauza oboselii, pentru că astfel nu îşi pot explica cum acesta a putut intra în plin în TIR. Şoferul autocamionului le-a povestit anchetatorilor, că a simţit doar o izbitură puternică şi apoi s-au auzit ţipete şi strigăte disperate de ajutor. Nu şi-a explicat nici el cum s-a putut întâmpla tragedia, mai ales că în momentul producerii accidentului vehiculul staţiona şi era semnalizat corespunzător.

În tot acest timp, circulaţia spre Punctul de Trecere a Frontiere Nădlac a rămas blocată. Poliţiştii au semnalizat zona şi le-au dat o mână de ajutor colegilor salvatori. Ceilalţi şoferi şi-au manifestat însă furia faţă de autorităţi, care nu au plecat niciodată urechea pentru a construi o bandă suplimentară spre vamă, mai ales că în weekend circulaţia automarfarelor este interzisă pe teritoriul maghiar, formându-se cozi kilometrice în apropierea graniţei.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro