Stire

Se anunţă un weekend de foc la Arad

14.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Sfârşitul acestei săptămâni va aduce, din nou, în municipiu, muzica şi voia bună. Arădenii vor avea ocazia timp de trei zile, începând de  vineri, să petreacă alături de interpreţii preferaţi, la a VI-a ediţie a Festivalului Vinului. În plus, vor avea prilejul să se întâlnească din nou cu Preşedintele României, Traian Băsescu, care va fi prezent la eveniment.

Deschiderea oficială a  festivalului va avea loc vineri, la ora 17.00, în Parcul Eminescu, când se vor prezenta reprezentanţii podgoriilor şi expozanţii. Distracţia adevărată va începe de la ora 17.30, când arădenii au ocazia să petreacă alături de Ansamblul folcloric Zărandul, Vasile Conea, Lavinia Răducanu şi Taraful Rromak, precum şi de Daniela Condurache şi invitaţii săi.  Ziua de sămbătă va începe la ora 10.00 cu deschiderea standurilor, când vor avea loc şi degustări, urmând ca  la ora 11.00 să aibă loc desfăşurarea  concursului vinurilor. Atmosfera se va încinge din nou seara, începând cu ora 18.00, deoarece începe concertul folcloric şi muzica lăutărească. Arădenii au ocazia să vadă pe scenă Orchestra de tamburaşi Panuka din Voivodina (Serbia), Ansamblul de muzică grecească Zeus şi Ansamblul Bordalamok (Ungaria).  Ultima zi de festival va începe tot la ora 10.00, cu degustări. La ora 17.00, pe scenă îşi vor face apariţia ansamblurile folclorice arădene şi Corul  Emil Monţia. Iar la ora 19.00 va avea loc un concert inedit cu Loredana şi taraful. Invitatul special al festivalului din acest an va fi Mircea Dinescu. Pe toată perioada festivalului, în Parcul Eminescu va funcţiona, între orele 10.00 – 18.00, un workshop şi o expoziţie a pictorilor amatori arădeni. De asemenea, nu vor lipsi nici felurile de mâncare numai bune pentru degustări, printre care  şi viţel la proţap. În acest an, costul total al festivalului se ridică la suma de aproximativ 70 de mii de lei.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro