Stire

Primăria a preluat Piaţa Soarelui

22.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Piaţa Soarelui a fost preluată la începutul acestei săptămâni de la Sindicatul Solar, de către Primăria Municipiului Arad. Acest lucru s-a petrecut la sediul Sindicatului Solar, preluarea având loc printr-un protocol de predare-primire semnat în faţa unui executor judecătoresc. Totodată,  în jurul pieţei au fost dislocate importante forţe de ordine, formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti comunitari şi chiar gardieni publici. Eliminarea Sindicatului Solar din Piaţa Soarelui vine ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti prin care sindicatul este obligat la evacuarea necondiţionată de pe domeniul public al municipiului Arad. În aceeaşi sentinţă, instanţa a hotărât obligarea Sindicatului Solar la plata unor despăgubiri de peste 4 milioane de lei noi, pentru neplata la timp a taxei pe domeniul public. Deşi în aceeaşi cauză şi sindicatul a cerut despăgubiri pentru investiţiile făcute în piaţă, cererea a fost respinsă de instanţă. Sindicatul Solar a declarat recurs, procesul continuând la Curtea de Apel Timişoara.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (C.U.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro