Stire

Subvenţii pentru culturile de toamnă

23.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Producătorii agricoli nădlăcani vor primi un sprijin financiar de 200 de lei pe hectar, până la maximum 120 de hectare, pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru înfiinţarea culturilor agricole în toamna anului 2008”, arată că pot beneficia de acest sprijin financiar producătorii agricoli persoane fizice şi juridice, active în producţia primară de produse agricole, care exploatează suprafeţe de teren arabil, individual sau în orice formă asociativă prevăzută de lege şi înfiinţează culturi în toamna anului 2008.

„În acest sens, proprietarii de terenuri care sunt producători agricoli trebuie să se prezinte la biroul agricol din cadrul Primăriei oraşului Nădlac cu buletinul de identitate pentru întocmirea dosarelor de sprijin financiar. Trebuie precizat că acest sprijin se acordă pentru suprafeţe de teren cuprinse între unu şi 120 de hectare inclusiv”, a menţionat primarul Nădlacului, Vasile Ciceac.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian Todor ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro