Stire

Medicii resping proiectul de preluare a plafoanelor

25.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Noul proiect de hotărâre emis de Guvern, conform căruia plafoanele de medicamente vor fi preluate de medici, îi nemulţumeşte pe aceştia, astfel încât Colegiul Medicilor respinge această încercare.

Potrivit Hotărârii, din 2009, medicii vor fi cei care vor avea un buget pentru medicamentele compensate şi gratuite. În acest sens, medicii vor fi cei care vor impune restricţii privind sistemul de acordare a medicaţiei în tratamentul ambulatoriu, beneficiind de un buget stabilit pentru medicamentele compensate şi gratuite.  pentru medicii de familie vor fi stabilite de către Casele de Asigurări de Sănătate, în raport cu costul mediu pe asigurat, pe grupe de vârstă pentru prescriere de medicamente compensate şi gratuite. Nu doar aspectul legat de preluare a plafoanelor îi deranjează pe medici ci şi un alt element al proiectului de hotărâre care presupune ca în cazul în care bugetul este insuficient medicii să recurgă la venitul cabinetului.

De asemenea, şi medicul de specialitate din ambulatoriul clinic va avea plafon la prescrierea medicamentelor. Pentru medicamentele din lista A, compensate 90%, medicii pot prescrie, lunar, o reţetă cu patru medicamente, iar la cele compensate cu 50%, o reţetă cu trei medicamente, însă valoarea nu trebuie să depăşească 300 de lei, cu anumite excepţii. „Acest sistem a mai funcţionat acum patru ani, iar reintroducerea lui reprezintă doar o muncă în plus pentru medici, o muncă de gestionare şi de lămurire a pacienţilor care în unele cazuri nu vor mai beneficia de medicaţie în baza restricţiilor. Sper ca Colegiul Medicilor să aibă câştig de cauză în privinţa opririi acestui proiect de hotărâre emis de guvern“, a declarat Titus Ududec, preşedintele Colegiului Medicilor Arad.

Un alt element nou al proiectului de hotărâre prevede ca asiguraţii să aibă bilet de trimitere şi pentru serviciile de acupunctură, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sandra Stoler ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro