Stire

Trofee şi diplome pentru firmele de top din Arad

31.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Premii, muzică şi mulţi oameni de afaceri. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte seara de ieri, de la Expo Arad Internaţional, unde s-a  desfăşurat a XV-a ediţie a Topului Firmelor. Evenimentul, la care au participat peste 400 de invitanţi, a  debutat cu înmânarea Trofeului Creativităţii, urmat de Topul Exportatorilor şi premiile celor care s-au clasat pe locul trei. Momentul a fost urmat de muzica quartetului de coarde al Filarmonicii Arad (Mozart, Strauss, Ivanovici), după care s-au înmânat premile locului II. Până la premierea firmelor care s-au clasat pe primul loc, pe scenă au urcat din nou cei de la Filarmonică. Seara s-a încheiat prin oferirea Distincţiei de Excelenţă (31 de firme) şi a Trofeului de Excelenţă (45 de firme). Toate categorile de premii  au fost inmânate de către oficialităţile locale, care au adresat şi câteva cuvinte, precum şi de către Nicolae Băcanu, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură. „Topul oamenilor de afaceri din judeţul Arad devine un eveniment tradiţional, un eveniment al fiecărei toamne în care mediul economic îşi scoate la suprafaţă fruntaşii. Acele firme care lucrează legal, care angajează oameni, care fac profit şi care susţin de fapt toată activitatea judeţului nostru”, a afirmat Nicolae Băcanu. Deşi reprezentanţii marilor firme care au fost nominalizate pentru premii au fost anunţaţi cu mult timp înainte de această seară, nu toţi   şi-au făcut apariţia la eveniment. Acest lucru însă nu i-a împiedicat pe cei prezenţi să îşi manifeste bucuria şi să mai adauge, şi în acest an, un trofeu şi o diplomă la colecţie. „În această seară am luat Trofeul Creativităţii şi locul I în domeniul constructorilor de vagoane. Sunt premii care ne onorează, dar în acelaşi timp ne obligă să o ţinem tot aşa, deoarece Astra este un nume în construcţii. În acest top suntem de cel puţin cinci ani”, declară Gheorghe Sârbu, director financiar Astra Vagoane Călători Arad. „De 15 ani tot vin să ridic premii şi astăzi ridic cinci trofee pentru firmele pe care le avem. În continuare ne vom lupta cu economia de piaţă şi cu toate problemele care sunt prin Europa. Dar nu ne plângem, mergem înainte, pentru că avem comenzi şi pe anul viitor”, afirmă Gheorghe Cosma,  patron Cotta Internaţional.  După primirea tuturor premiilor, invitaţii s-au delectat cu trupa de dans „Extasy Girls” şi cu Daniel’s Band. În acest an, 328 de firme s-au clasat pe primele trei locuri.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro