Stire

Termopane cu scandal la Lipova

04.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Discuţii aparent aprinse pe tema unor geamuri de termopan în oraşul Lipova. Fiind o clădire revendicată, Grupul Şcolar „Atanasie Marienescu” nu mai poate primi fonduri de la stat în scopul unor investiţii.

Astfel, s-a găsit o cale de mijloc, prin care atât primarul oraşului cât şi directorul şcolii ar fi sugerat celor peste 1.300 de elevi înscrişi la liceul respectiv să contribuie cu o sumă cuprinsă între 60 şi 200 de lei, îmbrăcând incinta şcolară cu nici mai mult nici mai puţin de 130 de geamuri termopan.

Deloc bine primită această soluţie, atât elevii cât şi părinţii sunt profund nemulţumiţi de această atitudine. De asemenea, au susţinut că nu e de datoria lor să plătească această sumă pentru îmbunătăţirea aspectului clădirii, pentru că nu toate familiile îşi permit acest sacrificiu financiar.

Pe de altă parte, Aliodor Drăgan, directorul Grupului Şcolar din Lipova, susţine că iniţiativa nu i-a aparţinut în totalitate, ci mai mult, primarul a fost cel care  a insistat. Inspectoratul Şcolar nu e de acord cu această manieră de a se obţine fondurile necesare în achiziţionarea geamurilor problematice şi va demara o anchetă. Se pot strânge bani dar care să vină doar din iniţiativa părinţilor, pe care să-i gestioneze doar ei.

De fapt, Marius Jurcă, primarul oraşului Lipova, consideră că acest aşa-zis scandal privind instalarea geamurilor termopan la liceul din localitate este o acţiune menită să-l atace pe el. „Chiar dacă am devenit primar, am dreptul să fiu în primul rând părinte. M-am gândit la binele copilului meu şi, împreună cu alţi părinţi care au copii în clasă cu al meu, am hotărât să punem mână de la mână şi să cumpărăm acest tip de geamuri, să nu fie probleme la iarnă. Nici vorbă de obligaţie, eu doar am propus şi am extins propunerea la nivelul tuturor claselor”, a explicat primarul Jurcă.

Acesta a mai precizat că „este o contribuţie cu caracter facultativ. Nici în clasa fiului meu nu pot da toţi părinţii aceşti bani, aşa că s-a venit cu propunerea unei plăţi în rate. Sunt asemenea proceduri, de contribuţie, în fiecare şcoală, în fiecare liceu, nu doar la Lipova. Până la urmă fiecare dorim binele copilului nostru şi regret că se încearcă o politizare a unui subiect banal”, a completat primarul Marius Jurcă.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Roxana Rusu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro