Stire

Cărand - Curăţarea păşunilor, folosind şomeri

08.11.2008 ⋅ 0 comentarii

O metodă tot mai des folosită şi la care autorităţile locale apelează, este folosirea persoanelor neîncadrate în muncă, în diferite tipuri de activităţi de amploare scăzută. Unele dintre lucrările din comună revin celor aflaţi în şomaj şi care doresc să beneficieze de prevederile Legii 76/2002. Astfel, cu aceşti lucrători a fost defrişată vegetaţia forestieră de pe marginea Drumului Judeţean 793 pe o distanţă de cinci kilometri, iar mai apoi a fost curăţată păşunea comunei de tufărişuri pe o suprafaţă de 5,5 kilometri. „Reuşim să mobilizăm destulă forţă de muncă pentru asemenea lucrări. Este vorba despre persoane aflate în şomaj şi angajate pe o perioadă determinată de timp pentru a presta diferite munci, ce nu necesită calificare de specialitate. După terminarea efectivă a lucrului, aceste persoane reprimesc statutul anterior, urmând ca la o situaţie similară ciclul să se repete. Este de bun augur măsura, ceea ce ne prilejuieşte efectuarea unor lucrări de mai mică amploare, însă cu rezultate vizibile imediat. De obicei, este vorba despre lucrări de igienizare ce privesc comuna noastră şi se întind pe perioade relativ scurte. De exemplu, am avut o asemenea acţiune la începutul lunii noiembrie, din  întâi, care a durat până în data de 15 a aceleiaşi luni, deci aproximativ două săptămâni de lucru” - declară primarul Pavel Cialma. Să spunem că legea cu pricina prevede printre altele: prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia; încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Răzvan Creţu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro