Stire

Protestele CFR-iştilor, am?nate p?nă după alegeri

25.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Sindicaliştii din Federaţia Mişcare-Comercial au decis, ieri, amânarea oricărui protest până după alegeri. CFR-iştii au renunţat pe data de 6 noiembrie la greva generală, după ce liderii au semnat un protocol cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. În acesta era prevăzut faptul că, dacă până pe data de 21 noiembrie se vor rezolva cel puţin două din cele patru puncte ale acordului, sindicatele vor renunţa la grevă.

Unul dintre cele patru puncte se referă la promovarea unei ordonanţe de urgenţă prin care calea ferată să primească acelaşi tratament ca şi infrastructura rutieră, astfel încât, în legea bugetului de stat pentru 2009, să primească fonduri pentru modernizări şi reabilitarea infrastructurii feroviare. Al doilea punct se referă la ordinele care reglementează verificarea şi autorizarea pe tip de instalaţie a personalului feroviar.

„Am amânat protestele până după alegerile parlamentare. Oricum, acum guvernanţii nu ne iau în seamă pentru că sunt prea ocupaţi cu alegerile. Sperăm să luăm salariile pe luna noiembrie şi primele de Crăciun. Nu se ştie însă dacă le vom lua, că la bonurile de masă de două luni avem restanţe, nu le-am primit”, ne-a declarat Marian Epure – preşedintele Sindicatului CFR Mişcare Comercial, Filiala Arad.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Nadia Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro