Stire

PECICA - De Ziua Naţională a Rom?niei, Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor

29.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, se lucrează de zor la pregătirile pentru manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

Chiar dacă febra alegerilor a pus stăpânire pe pecicani, edilii locali nu au uitat de evenimentul pentru care se pregătesc să-l întâmpine aşa cum se cuvine. Evenimentul este sărbătorit an de an, astfel încât nici în 2008 nu va face excepţie de la regulă.

„Sărbătorim Ziua Naţională a României în mod festiv. Ne pregătim aşa cum trebuie pentru acest eveniment şi avem convingerea că întreaga comunitate din oraşul nostru va fi prezentă alături de noi la Monumentul Eroilor căzuţi în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, unde vom aduce un omagiu celor care au luptat pentru apărarea independenţei ţării noastre”, a spus viceprimarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Pentru a comemora aşa cum se cuvine cei 90 de ani de la Marea Unire, autorităţile locale din Pecica au ales de această dată solemnitatea, prin depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor din oraş şi discursuri ale autorităţilor locale prezente la eveniment.

Alături de edilii locali şi pecicani, la eveniment vor participa şi 12 veterani de război.

„În prezent au mai rămas în jur 40 de veterani de război în oraşul nostru, cu vârste cuprinse între 80 şi 100 de ani. Deşi mulţi dintre ei sunt în imposibilitatea de a se deplasa, vom face tot posibilul pentru a-i ajuta să fie prezenţi la eveniment. Suntem fericiţi că deşi bătrâni, îşi doresc să fie prezenţi de Ziua Naţională alături de noi”, a mai adăugat vicele din Pecica.

Manifestarea din 1 decembrie va debuta la ora 12.00 cu o slujbă religioasă la care vor participa pe lângă cei doi preoţi ortodocşi români, Mihai Ineoan şi Mircea Popa şi preotul greco-catolic Miron Jarca, alături de Milin Milivoi, din partea bisericii ortodoxe sârbe şi Ft. Czeglédi Ferenc, preot paroh romano-catolic.

Trebuie reamintit faptul că anul trecut cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, a avut loc şi lansarea monografiei oraşului Pecica, o lucrare amplă, de 600 de pagini.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (A.T.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro