Stire

Fonduri pentru zonele montane defavorizate - Peste 227 de mii de fermieri vor primi sprijin financiar

03.12.2008 ⋅ 0 comentarii

În cursul acestei săptămâni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va începe plăţile pentru zonele montane, în cadrul măsurii de sprijin financiar pentru zone defavorizate. Măsura aparţine Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a fost delegată de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit către APIA iar finanţarea a fost asigurată din  Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Plăţile se ridică la suma de 44,6 milioane de euro, cuantumul sprijinului financiar pentru un hectar fiind de 50 de euro, aplicat degresiv în funcţie de mărimea fermei. De fonduri vor avea parte un număr de 227.785 de fermieri, care au depus cereri pentru o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare. Pentru această măsură au fost depuse 228.753 cereri, fiind efectuate controale pentru 11.023 fermieri şi pentru o suprafaţă de 86.850 hectare. Beneficiarii acestui sprijin sunt fermierii care desfăşoară activităţi agricole pe terenurile aflate în zona montană defavorizată unde producţia agricolă este mai redusă cantitativ şi calitativ din cauza unor condiţii naturale. Conform normelor europene, în cazul fermelor cu suprafeţe agricole mai mari de 50 de hectare, valoarea sprijinului financiar scade pentru acele suprafeţe care depăşesc această limită. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar fermierul are de îndeplinit anumite condiţii, printre care să continue activitatea agricolă în zona defavorizată timp de minimum cinci ani din momentul primei plăţi. Solicitarea sa trebuie să fie făcută doar pentru o zonă defavorizată şi de asemenea, în cursul perioadei de îndeplinire a angajamentului, parcelele pentru care se acordă ajutorul nu pot fi schimbate.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sandra Stoler ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro