Stire

?Congresul special de două zile? al Martorilor lui Iehova

05.12.2008 ⋅ 0 comentarii

Sala Polivalentă va fi gazda,  sâmbătă şi duminică (6 şi 7 decembrie)  a „Congresului special de două zile” al Martorilor lui Iehova, având tema  „Învinge răul prin bine” (Romani 12:21). Pe parcursul celor două zile vor fi analizate teme ca: „Să ne întărim ca să învingem răul prin bine”, „Să nu fim exagerat de încrezători în forţele proprii”, „Să găsim puterea de a rezista în ziua cea rea”. Sesiunea din după-amiaza zilei de duminică va culmina cu o cuvântare publică intitulată „În curând se va pune capăt răului”. „Martorii lui Iehova sunt convinşi că un mod de viaţă axat pe îndemnul Bibliei «Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine», nu numai că este posibil, dar este cea mai bună reacţie la situaţia prezentă. Punerile în scenă şi experienţele personale prezentate pe parcursul programului vor arăta efectul benefic al îndrumării lui Dumnezeu în viaţa noastră”, afirmă Ioan Bodran. Martorii lui Iehova cred că subiectele biblice dezbătute cu ocazia acestui eveniment le vor fi de folos tuturor celor care doresc să lupte împotriva răului prin practicarea binelui. Programul începe de la ora 9,30 iar intrarea este liberă şi nu se face colectă.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (C.U.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro