În ciuda sosirii iernii, pe Valea Mureşului cazanele de rachiu nu şi-au încetat nobila activitate, producând la foc continuu licoarea magicã şi aducãtoare de luminã în sufletele creştinilor ce vor sãrbãtori în curând Crãciunul. Hotãrât a-i desluşi secretele fierberii, m-am suit alãturi de Liţu şi Blagu, alias Fatman, în cambuza unei Dacii papuc, şi în timp ce mã ţineam de butoaiele cu cominã mã rugam ca destinaţia finalã, cãldarea, sã nu devinã şi cea fatalã. La cazan se stã în funcţie de câte prune ai, iar cantitatea lor variazã de la an la an. Anul ãsta a fost prãpãd. S-au rupt livezi întregi, atât de multe au fost iar din satelit dealurile se vedeau albastre. Unii fac mii de litri aşa cã procesul dureazã luni întregi, alţii, mai modeşti în jur de 100 de litri de întoarsã, suficient cât sã bagi în comã o nuntã ori vreo douã parastase.

Legendele ţuicii
– Liţule, e greu de fãcut ţuica? – Mai greu este de bãut, nu mã refer la gust, ci la urmãrile pe care le poate avea consumul în condiţii neadecvate, sunt posibile anumite accidente profesionale. Însã, cum toatã tãria din comerţ este contrarefãcutã, adicã contrafãcutã de douã ori, ne asumãm riscul unor accidente specifice încã din primele clipe ale fabricaţiei. Îi dau dreptate, odatã ajunşi la locul faptei. În curtea luminatã de flãcãrile ce ard în vatra cazanului se desluşesc cãzute pe jos nişte siluete umane. – Sunt cazaţi aici de câteva zile, ne explicã zâmbitor cazangiul. Rezervãm o camerã la hotel Parc şi pentru domnii?! – Depinde de rezultat, îi rãspunde Fat Man ce începe sã descarce comina din butoaiele de plastic în vasele cazangiului. Odatã, undeva pe Crişuri am bãut vinars de 100 de grade, îmi explicã zâmbitor, aia o fost moarte, nu ce-o sã facem aici. – Vecine Liţu, dar care ar fi tãria idealã?!

Am auzit cã este folositã şi pe post de medicament. – În funcţie de puterile omului, dar în nici un caz varianta cãcãu oltenesc, adicã d-aia de 20 grade. Conteazã mult şi prunele pentru tãrie. Datoritã unei vieţi sportive şi extrasportive tumultoase am avut de-a lungul vremii toate fracturile şi vãtãmãrile posibile, fãrã sã punem luxaţiile sau entorsele la socotealã, plus maladia Hotkins şi un infarct pe masa de operaţie atunci când mi-am rupt coloana, şi iatã cã sunt bine sãnãtos. Rãchia m-a vindecat de fiecare datã, pentru cã am cãrat la doctori, iar din ce mi-a rãmas am stins cu bere. – Pentru mine înseamnã patriotism, începe Fatman; atunci când eram în Spania ca tãrie bãgam numai Terri ori Baco, asta, bineînţeles, pe lângã berea ce o consumam în loc de apã ca sã nu mã deshidratez, lucram în construcţii aşa cum am lucrat din 81, pentru cã am vrut sã fiu propriul meu şef, şi nu slugã la stat. Când am primit vreo douã litre acolo, m-a ţinut un an, gustam zilnic câte puţin din ea ca sã simt ţâţa mamei România şi sã nu-mi uit graiul. De rãchie ai nevoie şi la bine, şi la rãu, botez, priveghi, nuntã ori parastas.

Izvorul tãmãduirii
Începe sã curgã prima şarjã, iar când în când cazangiul verificã cu atenţia unui chirurg gradele. Când va scãdea în tãrie, va fi reintrodusã-n cãldarea fãcãtoare de minuni, procedeu numit ,,întoarcere’’. Abia la a doua turã va ieşi produsul finit, tezaurul naţional al României. Între timp Liţu s-a apucat sã pregãteascã pulpele ce urmeazã sã fie puse pe disc asigurându-ne cã vor fi gata odatã cu scoaterea primei ture de rãchie. – Nu putem mânca ca nişte porci, doar animalele mãnâncã fãrã sã bea, ne explicã maestrul grill-ului autohton. În trecut, la cãldare se fãceau îndeosebi gãini în lut, toamnã de toamnã galinaceele din preajma cãldãrii împuţinându- se îngrijorãtor sub atacul dihorilor cu douã picioare.

În epoca supermarketului, ne mulţumim cu pulpe, nu apuc sã meditez la tema asta cã friptura e gata, iese trãscãul, iar mâncarea dumnezeiascã combinatã cu rãchia întoarsã face timpul sã treacã uşor ca un fulg de nici nu ştiu cum s-au fãcut restul de cãldãri. Dupã ce m-am împiedicat în pãtimaşii cãzuţi la datorie sunt urcat pe la douã noaptea iar în cambuza Daciei. – Românie, te iubesc pânã la ultimul cent, exclamã Fatman ronţãind fericit dintr-o bucatã de pui, în timp ce ne îndepãrtãm de focul cãldãrii ce aduce cu focul Gheenei. Liţu e fericit şi el. Suta de litri i-or ajunge pânã la scobãreala din primãvarã dacã nu va avea de pãtimit iar din pricina vieţii extrasportive. Dar despre asta o sã scriu altãdatã... Nicolae Bercea

Sursa: Glasul Aradului