Iatã cã se încheie douã sãptãmâni de când toate televiziunile de ştiri sunt cu obiectivele pe sediile partidelor care negociazã structura noului guvern, pe restaurantele în care lideri mai mari, sau mai mici, se înghesuie sã ia masa de prânz sau cina, pe strategi de cafenea sau pe lideri de opinie, ruşinaţi şi ei de inedita situaţie în care sunt puşi de votul popular. Aşadar PSD şi PD-L vor croi noul guvern, cu udemeriştii ţinuţi în şah şi cu liberalii în opoziţie. Situaţie absolut previzibilã, deoarece atât pedeliştii, cât şi pesediştii au avut în vedere un singur obiectiv: un guvern puternic, cu o opoziţie cât mai puţin vocalã.

Orice altã posibilitate ar fi fost exclusã, deoarece un PSD sau un PD-L în opoziţie ar fi fãcut guvernarea imposibilã. Îmaginaţi- vã un milion de funcţionari publici şi de dascãli conduşi pe strãzi de urmaşii lui Ion Iliescu, cerând salarii mãrite şi blocând toate intersecţiile. Sau, aceiaşi oameni, stimulaţi la luptã sindicalã de un Traian Bãsescu, cu toate tunurile mediatice pe o coaliţie guvernamentalã PSDPNL- UDMR. Ambele variante ar fi condus la un blocaj total pentru ţarã. Cã pedeliştii cu pesediştii nu se prea iubesc, asta este o altã poveste. Dar, dacã noul guvern pe care-l vor da îşi va face treaba, ambele partide politice ar avea de câştigat, inclusiv locatarul de pe Dealul Cotrocenilor, care ar putea obţine un al doilea mandat „cu mâinile goale”. Şi, când toatã lumea este mulţumitã, lucrurile se aranjeazã de la sine. Mai tristã este doar situaţia celor doi lideri de partide, Emil Boc şi Mircea Geoanã. Deşi par diferiţi, ambii sunt cât se poate de asemãnãtori: nici unul nu conduce cu adevãrat partidul. Boc a fost soluţia pentru a umple golul lãsat de Traian Bãsescu, iar Geoanã a fost compromisul pentru a se pune ceva în locul lui Ion Iliescu.

În realitate, PD-L este condus copios de cãtre Traian Bãsescu, iar PSD de marii baroni teritoriali. Miron Mitrea, de exemplu, are în partid un cuvânt de zece ori mai tare decât Mircea Geoanã, indiferent de speculaţiile statutare. Însã, de departe cea mai spectaculoasã coaliţie pro-guvernamentalã se va alcãtui la Arad, un judeţ dominat copios de cãtre pedelişti. În 72 de ore de la investirea noului guvern, liberalii vor zbura din toate fotoliile descentralizate, locul lor fiind luat, în mod firesc, de reprezentanţii PD-L şi PSD. Dacã la PD-L Arad problema este cât se poate de simplã, organizaţia judeţeanã având la dispoziţie suficienţi candidaţi pentru aceste funcţii de mare responsabilitate, nu acelaşi lucru se poate spune despre organizaţia social-democraţilor arãdeni. Aici, partidul nefiind la putere de multã vreme, s-a produs o imensã migraţie politicã, mai ales înspre zona liberalã. Pesediştii care au plecat la alte partide nici nu se mai pun în discuţie, iar alţii, care sã le ia locul nu prea au apãrut. În schimb, apar acum tot felul de aplaudaci, care, în goanã dupã posturi cãlduţe, nu se mai dezlipesc de la uşa lui Marius Lazãr.

Toţi cer posturi de directori, toţi se declarã pesedişti din tatã-n fiu, dar nici unul n-a trecut pe la partid în momentele grele de opoziţie sau mãcar în campania electoralã. Aşa stând lucrurile, cea mai bunã mãsurã pe care ar putea sã o ia Marius Lazãr ar fi aceea de a organiza concursuri interne pentru ocuparea acestor posturi, apartenenţa politicã putând fi doar o condiţie ulterioarã. Altfel, schema de funcţiuni s-ar încãrca cu un balast total ineficient, pe care nici un reformator pesedist n-a avut curajul sã-l arunce peste bord, acolo unde i-ar fi locul de drept.

Sursa: Glasul Aradului