Stire

Stolo. A doua retragere!

17.12.2008 ⋅ 0 comentarii

Indiferent care au fost motivele ce l-au determinat pe Stolojan să fugă de responsabilitatea asumată, cert este un singur lucru: a mai ieşit un personaj carismatic din politica mare. Din acest moment ,,Stolo” nu mai reprezintă nimic din ceea ce reprezenta cândva. S-a autoexclus fără prea multe explicaÅ£ii iar încrederea ce i-a fost acordată s-a transformat într-o mare dezamăgire. De acum încolo finanÅ£istul va rămâne în amintirea oamenilor ca omul care fuge de răspundere. Şi o face pentru a doua oară. Au fost voci care spuneau că nu Stolojan ar fi de vină ci că el ar fi făcut parte dintr-un scenariu pus în operă cu mult timp înainte. Personal, nu cred că lucrurile stau întocmai însă, chiar dacă ar fi aşa cel mai vinovat este tot el pentru că a acceptat derularea unui astfel de scenariu tocmai pe pielea lui. Cariera politică a lui Stolojan s-a încheiat luni, la ora 12,00 odată cu anunÅ£ul retragerii şi depunerii mandatului de premier la Cotroceni. După Mona Muscă, care şi ea avea o carismă bună la public, Stolojan este al doilea om politic aflat pe val – în plină ascensiune chiar – dar care preferă să fugă, prin gestul său aruncând România într-o lumină extrem de nefavorabilă, chiar penibilă. Cât despre motivele care l-au determinat să facă acest lucru, oricare ar fi fost acestea trebuiau spuse şi expuse în faÅ£a electoratului, cei care au pus, poate, ştampila votat pe PD-L, şi pentru că şi-ar fi dorit ca în fruntea guvernului să fie acest mare, cândva, finanÅ£ist. Din tot acest haos politic, o reală criză politică creată tocmai atunci când lucrurile păreau că merg spre bine, într-o lumină nefavorabilă au căzut atât preşedintele Băsescu, care a crezut în Stolojan, cât şi PDL-ul care la momentul anunÅ£ului retragerii era preocupat cu programul de guvernare şi formarea guvernului. Toată lumea credea că problema primului-ministru a fost deja tranşată… Personal, m-am mirat când l-am văzut pe Stolojan numit premier şi vă amintiÅ£i că susÅ£ineam cu argumente că altcineva va fi desemnat să formeze guvernul. Din păcate, în parte, am avut dreptate. Spun din păcate pentru că Å£ara nu avea nevoie acum de acest mesaj, în timp ce criza economică avansează ,,lejer” la toate structurile economice. Din bâlbâiala aceasta cel mai mult a avut de câştigat PNL-ul şi UDMR-ul iar apoi PSD-ul. Retragerea intempestivă a lui Stolojan a picat cel mai prost pentru democrat-liberali care, cred eu, mai devreme ori mai târziu, ar trebui să explice motivele renunţării, protejând astfel imaginea partidului.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sorin_Ghilea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro