Stire

Alternative de achitare a facturilor Enel

20.12.2008 ⋅ 0 comentarii

În perioada sărbătorilor de iarnă, toate casieriile Enel Energie din judeţul Arad vor avea program normal de funcţionare în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie 2008 iar în intervalul 25 decembrie 2008 – 3 ianuarie 2009, acestea vor fi închise. Având în vedere acest program, încă de la orele dimineţii, arădenii s-au prezentat în număr mare la casieriile Enel, pentru a-şi achita facturile înainte de a intra în noul an.

„Acum că se apropie sfârşitul anului am venit să ne achităm datoriile către Enel, ca să nu apucăm aglomeraţia din perioada următoare. Am crezut că evit îmbulzeala de la casierii însă, de câteva zile de când lumea a aflat perioada în care acestea sunt închise s-a aglomerat“, spune Stegeran Viorica, clientă Enel.
Pentru că în apropierea sărbătorilor casieriile vor fi solicitate, reprezentanţii Enel Energie doresc să încurajeze folosirea modalităţilor alternative de plată a facturilor de energie electrică. Astfel, plata facturilor se poate face pe baza facturii la magazinele şi supermarketurile care au afişată sigla PayPoint. Clienţii din mediul rural pot face plăţi la Oficiile Poştei Române din localitate. Clienţii ING Bank, BCR, BRD, CitiBank, CEC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania sau Unicredit Ţiriac Bank pot plăti prin direct debit. Deţinătorii de carduri BRD, BCR şi Unicredit Ţiriac Bank pot face plata cu cardul. În ajutorul clienţilor mai sunt şi serviciile de Internet Banking, BRD – BRD-NET, Unicredit Ţiriac Bank – Online Banking şi BusinessNet, ING Bank – Home Bank. Enel Energie are de asemenea, conturi deschise destinate plăţilor la Citibank România, BRD, ING Bank, BCR, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sandra_Stoler ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro