Stire

Funcţionarii publici ameninţă cu proteste

24.01.2009 ⋅ 0 comentarii

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) ameninţă cu proteste, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a reduce cu 20 la sută personalul din administraţia centrală, considerând hotărârea “o iresponsabilitate a Executivului, care slăbeşte autoritatea de stat şi afectează interesul public”.
Membrii SNFP vor hotărî, luni, în cadrul Biroului Executiv, dacă declanşează acţiunile de protest.
Reprezentanţii sindicatului fac apel la responsabilitatea declaraţiilor şi deciziilor luate de Guvern în momentele de criză economică, “în care instituţiile publice în general şi cele de control în special trebuie întărite pentru a asigura autoritatea statului de drept, şi nu slăbite prin reducerea cu 20 la sută a funcţionarilor publici”, se arată într-un comunicat de vineri al organizaţiei sindicale.
Potrivit sindicaliştilor SNFP, cazurile de evaziune fiscală, de muncă la negru, indisciplină economico-financiară şi alte fenomene care trebuie combătute de instituţiile publice se vor amplifica în următoarea perioadă, din cauza lipsei lichidităţilor agenţilor economici şi a deciziilor guvernamentale.
Preşedintele Alianţei Funcţionarilor Publici “Sed Lex”, Vasile Marica, declara, joi, că decizia Guvernului de a reduce cu 20% posturile din administraţia centrală poate fi o mişcare politică pentru “ca noul Guvern să-şi aducă oamenii proprii” şi spunea că aşteaptă argumentarea acestei hotărâri.
Potrivit lui Marica, primii care ar trebui să renunţe la posturi sunt consilierii miniştrilor şi ai secretarilor de stat, fiecare dintre aceşti demnitari având câte cinci-şase consilieri.
“Poate fi însă o mişcare politică, îi dăm afară pe unii ca să-i aducem pe alţii. Vor să-şi numească directori din interiorul partidului, pentru că este o coadă mare la partide pentru aceste posturi”, afirma Marica, precizând însă că aşteaptă argumentarea acestei decizii a Guvernului, pentru a vedea dacă este “de bună credinţă”.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro