Stire

Iustin Cionca verifică incompatibilităţile parlamentarilor

29.01.2009 ⋅ 0 comentarii

Comisiile Juridice din Parlament desfăşoară cea mai intensă activitate, în această perioadă de dinaintea se-siunii parlamentare ordinare. Deputatul democrat-li-beral Iustin Cionca, membru al Comisiei Juridice şi preşedinte al celei de regulament din Camera Deputaţilor, s-a ocupat marţi de verificarea diferitelor incompatibilităţi ale parlamentarilor, rezultate în urma alegerilor parlamentare. Şi în cazul parlamentarilor arădeni au existat o serie de situaţii incompatibile, rezolvate prin demisiile acestora din funcţiile deţinute anterior. Astfel, Iustin Cionca a trebuit să renunţe la calitatea de primar al oraşului Pecica, Adrian Niţu a trebuit să plece din poziţia de consilier local, senatorul Ovidiu Marian a trebuit să cedeze postul de viceprimar al Aradului iar deputatul Marius Göndör a trebuit să-şi părăsească postul de şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Pe lângă verificarea incompatibilităţilor, parlamentarii din comisiile juridice mai trebuie să discute pe marginea altor amendamente sau propuneri de modificare a unor legi. „Sunt peste 200, foarte multe au fost amânate sau respinse, pe când unele au fost emise în vechea legislatură”, a explicat Iustin Cionca volumul de muncă pe care trebuie să îl desfăşoare în Parlament, în aceste zile.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro