Stire

Aribert Heim, cel mai cunoscut criminal nazist, a decedat ?n 1992

05.02.2009 ⋅ 0 comentarii

Aribert Heim, cunoscut şi sub denumirea de "doctorul morţii", criminalul nazist care a fost căutat în întreaga Europa jumătate de secol, a murit în 1992 în Egipt. Bărbatul s-a ascuns în Egipt timp de aproape 20 de ani sub identitatea unui musulman, potrivit unor articole din presă citate de AFP. Heim a murit la 10 august 1992 la Cairo, din cauza unui cancer la intestin. Informaţia a fost făcută publică după difuzarea unui reportaj pe postul german de televiziune ZDF. În cadrul reportajului fiul criminalului nazist vorbeşte despre tatăl său. "S-a stins din viaţă în ziua încheierii Jocurilor Olimpice (de la Barcelona), dimineaţa devreme", a declarat Rudiger Heim în reportajul difuzat de ZDF. Un purtător de cuvânt al poliţiei germane a declarat că poliţia nu contrazice informaţiile ZDF. Acesta a refuzat, însă, să confirme acest deces. Pentru realizarea acestui reportaj, ZDF a colaborat cu New York Times. Reprezentanţii ZDF au precizat că au găsit în valiza fostului nazist "mai mult de 100 de documente" care demonstrează identitatea acestuia. Ephraim Zuroff, directorul filialei israeliene a Centrului Simon Wiesenthal, specializat în urmărirea criminalilor nazişti, consideră ca moartea criminalului nazist este incertă. "Pentru moment nu dispunem nici de cadavru, nici de mormânt şi nici de probe ADN".Totuşi, el a calificat informaţiile ZDF drept "serioase". Aribert Heim, considerat unul dintre cei mai sadici nazişti, ar fi torturat şi ucis în lagărul de concentrare de la Mauthausen (Austria) sute de deţinuţi, în special evrei. Acesta le injecta victimelor otravă în inimă sau îi eviscerare fără anestezie. El a făcut victime şi în lagărele Sachsenhausen şi Buchenwald din Germania.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro