Stire

PSD şi PDL se ceartă pentru deconcentrate!

11.02.2009 ⋅ 0 comentarii

Relatările din presa arădeană privind mersul negocierilor între PDL şi PSD Arad, privind împărţirea instituţiilor deconcentrate, au determinat un schimb de replici destul de dur între reprezentanţii celor două partide aflate la putere. În Arad, puterea trebuie împărţită între două grupuri aflate într-o stare de evident conflict, incapabile să ajungă la un numitor comun privind problema aplicării protocolului de guvernare la nivel local. Din ceea ce se poate observa, o înţelegere parafată la nivel local devine aproape imposibilă, fiind necesară intervenţia politicienilor de la Bucureşti pentru ca Aradul să nu facă excepţie de la regulă. În timp ce democrat-liberalii spun că înţelegerea este parafată, iar singurul ce nu o recunoaşte este preşedintele PSD, Marius Lazăr, social-democraţii spun că şi această ultimă rundă a negocierilor a fost un eşec, fiind necesar arbitrajul Bucureştiului. Iată însă opinia exprimată de PSD Arad, prin intermediul unui comunicat semnat de preşedintele filialei arădene, Marius Lazăr. Precizăm că sublinierile aparţin autorului.  „Minciuna nu poate substitui adevărul”1. Alianţa Politică PSD+PC Arad, conform deciziei luată solidar în cadrul Comisiei de negociere formată din Lazăr Marius, Crăciun Avram, Luca Ciprian, Gheorghe Burdan şi Purcaru Mircea, decizie susţinută prin votul unanim acordat de Biroul Coordonator al PSD Arad în data de 7 februarie, a propus partenerilor din PD-L armonizarea punctelor de vedere asupra deconcentratelor sau, în caz de nesoluţionare a divergenţelor pe această cale, recurgerea la principiul tragerii instituţiilor, principiu consfinţit de către conducerile naţionale ale celor două formaţiuni politice.2. Pentru că discuţiile nu au dus la un rezultat care să mulţumească ambele părţi, comisia PSD+PC a solicitat aplicarea principiului tragerii convenit la nivel central, propunere respinsă de reprezentanţii PD-L. Astfel, singura soluţie a rămas medierea de la nivel central prin reprezentanţii conducerilor celor două formaţiuni politice, mediere care urmează de altfel să aibă loc. Toate aceste demersuri ale PSD+PC Arad în cadrul Comisiei Politice Locale sunt probate de Procesul verbal pe care l-am semnat la finalul întâlnirii de sâmbătă, 7 februarie împreună dl. Gheorghe Seculici, în calitate de preşedinţi ai celor două formaţiuni.În ceea ce priveşte folosirea în declaraţiile de presă a sintagmei „clientela politică personală”, o consideră nejustificată şi cred că un personaj cercetat şi trimis în judecată de DNA pe chestiuni de corupţie, abuz în serviciu şi luare de mită nu este îndreptăţit să facă asemenea afirmaţii.3. Din păcate dl. Falcă dezinformează opinia publica arădeană. Nu există niciun document semnat de liderii celor doua formaţiuni politice care să consfinţească Protocolul de aplicare a Programului de Guvernare în plan local. De asemenea, nu a existat niciun fel de tragere a instituţiilor deconcentrate. Comisia Politică Locală PSD+PC – PD-L (5 + 5 membri) s-a întrunit prima dată sâmbătă, 7 februarie 2009. În urma acestei şedinţe a fost încheiat un proces verbal semnat de mine şi de dl. Seculici, document care atestă stadiul actual al discuţiilor dintre cele două părţi.Prin semnarea Protocolului de Constituire a Coaliţiei s-a convenit respectarea principiului parităţii (paritate care se referă şi la dimensiunea calitativă, nu numai cantitativă) însă Comisia Politică Locală nu a reuşit, prin metoda negocierii şi armonizării, să cadă de comun acord asupra parităţii celor mai importante două instituţii deconcentrate. Cât despre afirmaţiile d-lui Igaş, conform cărora preşedintele PSD Mircea Geoană „este dezamăgit de felul în care s-au desfăşurat negocierile din partea PSD Arad”, nu pot să afirm decât că imaginaţia domnului Igaş îi joacă feste. Eventuala dezamăgire a d-lui Geoană nu poate proveni decât din modul în care reprezentanţii PD-L Arad au înţeles să pună în aplicare Protocolul Coaliţiei convenit la nivel central. Reacţiile democrat-liberalilorPoliticienii democrat-liberali amintiţi în textul social-democraţilor au avut reacţii la fel de acide. Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, spune că Marius Lazăr nu ar mai trebui să se folosească de presă  pentru a câştiga teren în negocieri. „Nu fac niciun comentariu referitor la conţinutul comunicatului. Eu cred că este cazul ca domnul Lazăr să-şi dovedească maturitatea politică şi să înveţe că politica nu se face prin mass-media. Este, cred, suficient de conştient că este responsabil pentru destinele unui judeţ şi al unor oameni. El încearcă să-şi facă imagine în Arad, pentru că nu-l cunoaşte lumea. În Arad nu a făcut încă nimic, nu a făcut nimic pentru Arad şi doreşte să iasă în evidenţă”, este răspunsul tăios al lui Gheorghe Seculici, la cele expuse de social-democraţi. „Domnul Lazăr încalcă de mult protocolul”, este răspunsul scurt al primarului Gheorghe Falcă, la cele afirmate de liderul social-democraţilor arădeni. Falcă mai spune că el nu a afirmat niciodată că social-democraţii au semnat un act, pentru că „şi la Bucureşti, s-a semnat a doua, a treia zi, după înţelegere”. Primarul se mai întreabă de ce social-democraţii nu recunosc tragerea, din moment ce „ pe surse, presa a aflat cum au ajuns la PSD Direcţia de Sănătate Publică, APIA sau alte instituţii”. Subiectul împărţirii deconcentratelor nu este unul preferat al primarului, deoarece „e puţin jenantă treaba asta”. În viziunea lui, Marius Lazăr este singurul ce nu doreşte să recunoască înţelegerea. „Eu sunt preşedintele”, le-ar fi spus Lazăr celor de la PDL, cuvinte ce ar transmite mesajul, în opinia primarului, că din cadrul PSD, el este singurul om ce poate lua decizii. 

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro