Stire

Ţeapă!

24.02.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat senin că toţi cei care au crezut ce-au spus până acum guvernanţii, toţi cei care au crezut în programul „Gândim altfel” au luat ţeapă. Simplu. Direct. Iată ce declară pentru un ziar central: „Dar priorităţile noastre n-au fost niciodată autostrăzile, nici măcar anul acesta. În declaraţii, poate, dar în realitate, nu! Prioritatea este când pui banii, atunci se vede. Iar anul ăsta, guvernul nu are o prioritate la autostrăzi.” Pentru o minciună similară, ungurii au ieşit anii trecuţi în stradă şi au luptat cu forţele de ordine să răstoarne guvernul. O astfel de nesimţire, la noi poate trece drept realism.
Sigur că trebuie să fii bine sărac cu duhul să crezi că Berceanu şi ai săi vor împânzi ţara cu autostrăzi, în patru ani. Dar ţepele electorale de asta au succes – pentru că sunt încă mulţi oameni creduli, care nu au capacitatea de a distinge clar între baliverne şi soluţii serioase, realiste.
Motive pentru care România nu poate fi brăzdată de autostrăzi sunt destule, şi ministrul le ştie. „Dacă ne uităm la autostrăzi, sunt alocaţi 500-600 de milioane de euro. Pentru a expropria terenul necesar construirii autostrăzii Bucureşti-Ploieşti pe primii 20 de kilometri costă 100 şi ceva de milioane. Şi atunci, despre ce vorbim?” Păi, cine a vorbit? Nu dânsul şi colegii săi?
Problema cea mai gravă nu este însă minciuna neruşinată. Cu asta, începem să ne obişnuim. Problema este dacă, în aceste condiţii, România are, până la urmă, o strategie pentru construcţia de autostrăzi. Dacă, pe lângă minciuna electorală spusă cu ton de experţi, există şi un plan serios, care să ne ajute, la un moment dat, să intrăm în lumea civilizată.
Ultimul care a spus cu seninătate că autostrăzile nu sunt o prioritate pentru România a fost tot un ministru de-al PD-ului, ajuns om şi mai important: Traian Băsescu. De la cugetarea sa şi până acum, adică în mai bine de zece ani, autostrăzile au fost priorităţi în vorbe. În fapte, abia dacă s-au asfaltat câţiva kilometri.
Până când politicienii vor trece de la minciuni la fapte, românii vor continua să moară cu sutele, anual, în accidente rutiere pe numeroasele „şosele ale morţii”. Ţara noastră va rămâne puţin interesantă pentru investitorii care urmăresc să-şi plaseze investiţiile în zone cu infrastructură rutieră bine pusă la punct. Vom avea în continuare zone subdezvoltate, anemice din punct de vedere economic. Turismul va rămâne o consolare pentru blondele preferate şi se va „relansa” prin tichete şi programe cu de-a sila, băgate pe gât bugetarilor, dar opac pentru familiile occidentale, care nu vor să rămână în gropile mioritice.
Noi, arădenii, avem poate o consolare: ungurii vor aduce în curând autostrada la Nădlac, ceea ce înseamnă că vom ajung mult mai uşor în zonele civilizate. La mare, în Croaţia, la cumpărături, în Ungaria, la ski, în Austria, la muzee, la Viena.

Sursa: Observator.info

Autor: Flavius Ghender ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro