Stire

C?ntăreţ de hip-hop reţinut la Vaslui pentru trafic de droguri

25.02.2009 ⋅ 0 comentarii

Interpretul de muzică hip-hop Cristian Ionaşcu, cunoscut sub numele de Gigis, care cântă alături de trupa "La Familia", a fost reţinut, marţi seară, la Vaslui, de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu. Potrivit poliţiştilor vasluieni, Cristian Ionaşcu a fost ridicat din localitatea Deleni, judeţul Vaslui, unde locuia la tatăl său, fără forme legale, având mutaţie pe municipiul Bucureşti. În urma descinderii la locuinţa din Deleni, poliţiştii şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au descoperit peste 500 de grame de canabis, plantă cultivată în gospodăria proprie.Descinderea forţelor de ordine şi a procurorilor a fost făcută la scurt timp după ce, la intrarea în municipiul Vaslui, alţi doi tineri, între care unul angajat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, au fost prinşi într-un taximetru având asupra lor 50 de grame de rezină de canabis, pe care urmau să le distribuie în municipiu.Conform anchetatorilor, cei doi tineri reţinuţi marţi seară ar fi procurat drogurile de la Cristian Ionaşcu, care cultiva canabis în curtea casei tatălui său.
Potrivit procurorilor Biroului Vaslui din cadrul DIICOT, cei trei urmează să fie duşi, în cursul zilei de miercuri, în faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţiile de trafic şi deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu. În urma investigaţiilor procurorilor DIICOT, s-a stabilit că o ţigară de canabis era vândută, pe piaţa neagră din Vaslui, la preţul de 50 de lei. Locurile de distribuire a drogurilor erau diverse baruri din Vaslui sau locuinţele celor reţinuţi în acest caz. În urmă cu doi ani, Cristian Ionaşcu, alias Gigis, a participat, alături de Puya, la o campanie naţională antidrog intitulată "Învaţă să alegi".

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro