Numirea lui Gavril Popescu în fruntea PNL Arad, în mod firesc, nu mulţumeşte toate dintre cele extrem de multe tabere şi curente de opinie din cadrul filialei. Este firesc să se întâmple aşa, de vreme ce una dintre câştigurile democraţiei este pluralitatea de opinii. Numai că la PNL Arad diferenţele sunt deja simptomatice şi, aş îndrăzni să spun, patologice. Nu s-a rostit bine numirea lui Popescu, că este deja contestată – nu numai vehement, ci de-a dreptul suburban. Sunt lideri liberali care în loc să vadă în această mişcare o încercare de coagulare a partidului răsfirat după suitele de eşecuri în alegerile locale şi generale, o percep ca pe un afront personal. Domnii aceştia sunt nişte masochişti care nu au învăţat nimic din ultimele rateuri ridicole ale PNL la Arad şi sunt singurii care nu observă că PNL, pe plan local, nu mai este nici măcar un hopa-Mitică; asta fiindcă liberalii tot cad, cad, cad în (pardon) cur, dar nu se mai ridică...

Revenit în partid după mandatul de la Prefectură, Gavril Popescu va avea mai mult de furcă cu liberalii săi decât avusese cu democraţii care l-au denigrat, insultat, terfelit în ultimul hal, în ultimii doi ani. Asta fiindcă există un apetit în PNL ca liderul să nu fie susţinut; întotdeauna, cel mai mare duşman al liberalilor nu a fost adversarul politic, ci propriul preşedinte de organizaţie. L-am întrebat ieri pe unul dintre nemulţumiţii care contestă numirea lui Popescu: ce contează – orgoliul personal al celor ce s-ar fi dorit ei înşişi preşedinţi, sau închegarea unei echipe competitive, combative, în partid?! Pentru dânsul, şi pentru mulţi alţii ca el, orgoliul contează...
Sub aceste auspicii îşi începe Popescu treaba la PNL. Pe lângă pregătirea delegaţiei locale pentru conferinţa naţională de alegeri, obiectivele sale imediate vor fi, probabil, trei: înjghebarea unui grup de iniţiativă care să nu se dea la o parte de la munca de reorganizare a partidului, începând cu fililalele de cartier până la nivel de sate, comune, oraşe şi municipiu; aducerea la aceeaşi masă a tuturor celor care contează în PNL Arad, indiferent de opiniile lor personale referitoare la mandatul încredinţat lui Gavril Popescu; organizarea unei opoziţii active şi acide, care să crească vizibilitatea liberalilor în municipiu şi în judeţ.
Reorganizarea PNL Arad vine pe culoarul favorabil creat de nemulţumirile sociale ale arădenilor, faţă de creşterea extraordinară a cheltuielilor zilnice şi de întreţinere, şi faţă de calitatea slabă a unor lucrări executate în oraş. În acest context şi în lipsa unei voci viguroase în opoziţie, PNL are şansa să devină portavocea nemulţumiţilor, tot mai mulţi, şi să puncteze la capitolul implicare şi credibilitate. Poate creşte foarte mult (mai ales că porneşte foarte de jos), dacă va abandona mentalitate îngustă, de partid mic, egoismul şi egocentrismul liderilor săi, dacă va funcţiona ca o echipă care are un obiectiv comun.
Desigur, oricine poate spune că Gavril Popescu nu este cea mai bună soluţie pentru liberali. Dar ce au făcut până acum cei care se consideră soluţii mult mai bune decât Popescu şi care, spre deosebire de fostul prefect îngrădit de statutul de înalt funcţionar public, s-ar fi putut implica activ în viaţa organizaţiei şi ar fi putut performa cu PNL Arad, conturându-şi un statut de lideri de necontestat?! Unde sunt rezultatele acestor lideri autoproclamaţi? Păi nu sunt... De aceea, cred că niciunul nu are căderea să îl conteste acum pe Gavril Popescu, pentru că toţi, în afară de el, au avut şansa lor de care însă nu au profitat. Cum spuneam, domnii aceştia sunt nişte masochişti care nu au învăţat nimic din ultimele rateuri ridicole ale PNL la Arad, un partid care ar fi cazul să se mai şi ridice de la podea...

Sursa: Observator.info