Există în ultima vreme un apetit deosebit al unor lideri din administraţia locală pentru aplicarea de etichete. Falit, gunoi, ticălos, frustrat, nesimţit sunt câteva dintre aprecierile care zboară spre arădeni, spre figura năucită a celor care credeau că prestigiul personalităţii importante cu care discută nu îl conferă funcţia acesteia, ci educaţia şi comportamentul său. La Arad, oameni în poziţii importante îşi cataloghează interlocutorii de multe ori fără eleganţă şi fără bun simţ, în public, chiar la televizor, în văzul întregului oraş. O fac ca să demonstreze că îşi permit să o facă! Se prevalează de autoritatea pe care le-o conferă funcţia şi decretează cine este moral şi cine nu este, cine are coloană vertebrală şi cine nu are, cine este duşman al dezvoltării Aradului şi cine trebuie aplaudat şi linguşit cu emfază.

„Nesimţitule” este sentinţa care condamnă public o categorie de arădeni culpabili pentru delictul de opinie: au părerile lor, altele decât ale liderilor unşi (pe suflet şi în posturi de conducere) de o majoritate de multe ori manipulată şi dezinformată, cumpărată cu mici, bere, lăutari, şepcuţe şi tricouri electorale. Acest „nesimţitule”, prăvălit cu răutatea tipică cocotelor jignite în amorul propriu, cu poftă şi perseverenţă peste arădenii de altă părere, mă duce cu gândul la eticheta pe care Ion Iliescu le-a pus-o „golanilor” care se manifestau democratic împotriva unicului adevăr: al domniei sale. Mentalul Aradului anului 2009 seamănă aşadar izbitor cu România lui 1990, când mimarea libertăţii era taxată de minerii chemaţi să sufoce pluralitatea de opinii, iar gândul tăcea discret, de teama represaliilor...
Discutăm mereu glorios despre promovarea unei noi generaţii de politicieni. Care, după părerea mea, nu este cu nimic mai bună decât cea care a condus ţara înainte de 1989, ori imediat după. Are în sânge setea de putere, dorinţa neapărată de dominare, nu admite că alţii gândesc altfel (într-un peisaj dominat de lachei, nu admite nici măcar că alţii gândesc...), că există libertăţi fundamentale pe care omul şi le poate manifesta fără să îşi ceară umil voie sau să aştepte încuviinţarea liderului maxim. Dacă există autorităţi arădene deranjate de unii arădeni, acesta este motivul! Aradul este în faliment moral: un judeţ în care, iată, dacă îţi spui părerea şi îţi faci treaba, intri în conflict cu autorităţi şi eşti stigmatizat...
Am mai spus-o şi cu alte ocazii: unii au impresia că dacă au ajuns conjunctural pe o anumită poziţie, înseamnă că Dumnezeu i-a înzestrat, pe lângă funcţie, cu toate calităţile. În plus - cu geniu. Sunt deodată luminaţi, analişti, informaţi. Ei au dreptate şi toţi trebuie să îi aplaude şi să îi aclameze în cor, altminteri sunt condamnaţi. Analistul Bogdan Teodorescu a formulat o constatare extrem de adevărată şi foarte actuală în Arad: una din obsesiile totalitarismului este unanimitatea. Astăzi, în Arad, să fii „nesimţit” înseamnă să nu faci parte din mulţime, din majoritate; să fii „nesimţit” înseamnă să cauţi să fii cinstit, să denunţi comisioanele, şpaga şi şpăgarii, să nu accepţi terfelirea simbolurilor locale, să nu agresezi moral şi verbal familiile adversarilor tăi politici, să vorbeşti civilizat, să nu accepţi să fii luat de prost, să nu insulţi, să nu te victimizezi, să nu terfeleşti, să nu îţi baţi joc la modul suburban de ceilalţi, să nu fii grosolan şi bădăran, mitocan, să nu îţi baţi joc, să îi laşi şi pe alţii să se exprime, să nu îţi însuşeşti tot spaţiul public, să ai opinie şi să ţi-o exprimi, să crezi în principii şi în valori, să nu urli cu orice prilej, să nu minţi cu o incredibilă neruşinare, să nu fii violent, să îţi ţii promisiunile, să nu cauţi să răneşti, să nu faci abuz de forţă, să fii un om de dialog, să nu accepţi falimentul raţiunii şi al cumpătării, să nu faci sluj la uşa autorităţilor publice, să nu faci trafic de influenţă, să crezi şi să susţii că banii publici trebuie cheltuiţi cu gândul la buzunarul arădenilor – de unde sunt scoşi – şi nu cu gândul la buzunarele celor care îi încasează şi îi dau mai departe. Asta este nesimţirea maximă, la Arad – să ai bun simţ, să fii de caracter şi să ai personalitate!
Să fii nesimţit în Aradul de azi, în sensul în care înţeleg şi folosesc autorităţile acest termen, nu este un stigmat, ci o virtute. La fel ca „golanii” domnului Iliescu, „nesimţiţii” Aradului nu sunt oameni răi, nu au gesturi sau atitudini condamnabile. Vina lor este că nu se raportează cu indiferenţă la ce se întâmplă în jurul lor; sunt arădeni care deranjează prin simplul fapt că se implică, au principii, iau atitudine, îşi spun părerile. Îmi pasă de Arad şi o spun mândru: dacă asta înseamnă să fiu nesimţit, sunt un nesimţit!  

Sursa: Observator.info