Are 75 de ani şi de 40 de ani repară instrumente muzicale în micul său atelier, fiind singurul reparator de instrumente din oraş. A „furat” meserie de la două persoane avizate în domeniu şi, acum, mărturiseşte că nu ar mai putea trăi fără a se dedica în totalitate marii lui pasiuni.

Gheorghe Şuma practică această meserie din 1969, când un domn, căruia îi ţine minte doar numele de familie, Preda, care, la vremea aceea, făcea acest lucru, l-a învăţat câteva lucruri elementare.  „În Timişoara mai este o persoană care practică această meserie, în Bucureşti, mai sunt două persoane şi  la Cluj încă o persoană. În rest, puteţi merge oriunde în ţară să vedeţi că nu mai sunt alţii care se ocupă cu reparatul instrumentelor”, spune Gheorghe Şuma. A venit în Arad din Marghita, „de la sat”, cum îi place să spună, pentru a se înscrie la Şcoala de Mecanică Fină. Calificarea sa este de electrician dar, pentru că „mi-o fost dragă reparaţia”, s-a apucat de ceea ce face şi astăzi cu mare drag şi devotament. Pentru a putea învăţa meserie mergea la lucru, la Fabrica de Vagoane din Arad doar în schimbul III, ziua dedicându-şi-o marii lui pasiuni. Când s-a hotărât să facă din pasiune o meserie şi să îşi deschidă un atelier, a mers la Finanţe pentru aprobare, dar nu a primit, pentru că nu avea pregătire calificată în domeniu. A primit autorizaţie abia după câţiva ani, când era pe punctul de a renunţa. „De atunci îmi mănânc viaţa aici”. Pentru că nu învăţase mare lucru de la domnul Preda,
s-a dus la Fabrica „Doina” din Bucureşti, unde a întâlnit un alt domn, al cărui nume nu şi-l mai aminteşte, maestru în repararea instrumentelor, pe care l-a adus la Arad şi l-a plătit pentru a-l învăţa meserie. Aşa a ajuns să ştie cum se repară orice instrument, de la trompete şi acordeoane până la piane, de care însă nu se prea ocupă pentru că „ar însemna să merg prin oraş să le repar şi e greu să duc toate sculele cu mine”. Pentru el, activitatea pe care o desfăşoară zilnic, de la ora 4 dimineaţa, până seara târziu este vitală. „Eu nu văd viaţa fără această meserie. Nu ies din atelier decât când mă mai duc după pâine la piaţă. Mă închid aici şi îmi văd de treabă”.
Gheorghe Şuma are trei băieţi, din două căsnicii, care, însă, l-au cam uitat şi nu vor să îi urmeze în carieră deşi, în urmă cu ceva timp, cel mai mic a stat cu el în atelier o săptămână dar „nu i-a plăcut pentru că, cică, se murdăreşte şi mai bine face altceva”.

Sursa: Observator.info