Stire

S-a sp?nzurat de dorul iubitei ucise ?n Arad de un alt bărbat cu care avea o relaţie

10.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Povestea dramei de la Şiclău, unde în urmă cu o lună şi jumătate un bărbat în vârstă de 37 de ani a omorât o tânără cu care avea o relaţie şi apoi s-a sinucis continuă. Se pare că iubitul oficial al fetei, originar din Salonta, şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de balustrada unui pod.
Odată cu moartea iubitei sale, tânărul în vârstă de 32 de ani a intrat în depresie, însă rudele sale sperau să-şi revină. Duminică, tânărul a fost la mormântul fetei, iar luni dimineaţă a fost găsit spânzurat de balustrada unui pod din apropierea locuinţei sale. Asupra sa nu s-a găsit niciun bilet prin care să-şi motiveze gestul, însă apropiaţii spun că băiatul ar fi spus de mai multe ori că intenţionează să se omoare, pentru că nu poate trăi fără tânăra omorâtă.
Totul a început în 24 ianuarie, când fata a venit la Şiclău împreună cu un bărbat. Mama bărbatului, care nu era de acord cu relaţia fiului său, l-a găsit pe spânzurat într-o cocină. Aceasta, în stare de şoc, i-a povestit câteva ore mai târziu surorii sale ce s-a întâmplat, care a anunţat poliţia. Poliţiştii şi criminaliştii au găsit asupra bărbatului un bilet prin care îşi  încredinţa copilul fratelui său, însă au depistat şi o dâră de sânge, care a dus până la scările de la podul casei, acolo unde au găsit cadavrul fetei de 19 ani. Era lovită în cap şi ştrangulată. Poliţia a concluzionat că este vorba despre o crimă pasională, urmată de sinuciderea ucigaşului, mai ales că apropiaţii bărbatului au declarat atunci că ucigaşul se simţea nesigur pe relaţie şi se considera vrăjit, urmând să meargă la un călugăr care să îi dezlege viaţa. În plus acesta o considera pe mamă vinovată pentru nefericirea sa, pe biletul de adio scriindu-i „în sfârşit s-a rezolvat problema, ai scăpat de noi, nu-ţi vom mai sta în cale”.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro